* Rapid II Bucureşti - Olimpia Râmnicu Sărat: 3 - 1 (1 - 1)
Fotbaliştii râmniceni de la Olimpia nu au reuşit să încheie prima parte a campionatului Ligii a III-a cu o victorie. Jucătorii antrenaţi de Sorin Bodoc şi Marius Tîrîlă au fost învinşi cu 3 la 1 în ultima rundă din C2, în deplasarea efectuată pe terenul formaţiei Rapid II Bucureşti.Deşi au plecat cu gândul la victoriei, râmnicenii s-ar fi mulţumit şi cu un singur punct, numai că în fotbal socoteala de acasă rareori se potriveşte cu cea din târg. Martin, fundaşul giuleştenilor, a greşit poarta în minutul 22 şi i-a adus pe oaspeţi în avantaj. Râmnicenii au fost lipsiţi de şansă şi nu au avut posibilitatea să intre la cabine sub adăpostul fragilului avantaj, pentru că în minutul 44, Păun a restabilit egalitatea pe tabela de marcaj a stadionului din Chitila. Soarta jocului s-a decis în ultimele cinci minute ale partidei. Păun a reuşit o dublă după o execuţie de la punctul cu var (min. 85), pentru ca Matei să stabilească scorul final cu doar un minut înainte de sfârşitul meciului. La capătul turului de campionat, fotbaliştii râmniceni ocupă locul cinci, cu 21 de puncte.
Mulţumit de joc, dezamăgit de arbitraj
Chiar dacă nu şi-au îndeplinit obiectivul pentru partida cu Rapid II Bucureşti, Marius Tîrîlă, antrenorul secund al formaţiei râmnicene, este mulţumit de maniera în care elevii săi s-au prezentat în jocul cu formaţia secundă a giuleştenilor: “Am făcut un joc bun, poate una din cele mai bune partide pe care le-am reuşit în acest campionat. Nu am fost concentraţi la finalizare şi ne-a lipsit norocul. De obicei, nu critic arbitrajul, însă brigada de vineri a acordat mai mult decât cele 5 la sută gazdelor. Una peste alta, nu sunt supărat pe jucătorii noştri pentru că, repet, au făcut un joc foarte bun. Cred însă că, dacă ne păstram concentrarea, pe finalulul jocului am fi putut