Un bărbat din Marea Britanie a devenit primul om din lume care a vizitat 201 ţări fără a zbura vreodată cu avionul, scrie Daily Mail.
Graham Huges, în vârstă de 33 de ani, a străbătut 160.000 de mile, în 1.426 de zile, călătorind doar cu trenul, autobuzul, taxiul sau chiar pe jos. Expediţia sa a început în prima zi a anului 2009, în Liverpool, şi s-a încheiat luni, în Juba, capitala Sudanului de Sud.
Bărbatul a povestit că expediţia sa nu a fost lipsită de peripeţii: pentru a ajunge la Cape Verde, Huges a petrecut patru zile traversând apele oceanului într-o barcă gonflabilă; în Congo a fost închis timp de o săptămână sub acuzaţia de spionaj, iar în Rusia a fost arestat pentru că ar fi încercat să treacă graniţa ilegal. De asemenea, a fost salvat din mâinile fundamentaliştilor islamici de către un transsexual filipinez pe nume Jenn, a povestit el pentru Daily Mail.
„Iubesc să călătoresc, şi presupun că motivul pentru care am făcut asta a fost acela că am vrut să văd dacă acest lucru este posibil pentru o persoană care nu are prea mulţi bani”, a mărturisit Huges, adăugând că s-a rezumat la a cheltui doar 100 de dolari pe săptămână.
„Cred, de asemenea, că am vrut să arăt că lumea nu este un loc mare şi înfricoşător, ci, de fapt, este plină de oameni care vor să te ajute chiar dacă eşti un străin”, a adăugat el.
Graham Huges a traversat graniţele tuturor celor 193 de state membe ONU, a ajuns în Taiwan, Vatican, Palestina, Kosovo, vestul Saharei şi Regatul Unit al Marii Britanii.
Cu toate acestea, Huges a întâmpinat şi momente grele, Huges povestind că a asistat chiar la discuţii referitoare la rutele navelor care străbăteau apele Oceanului Pacific: “Era vorba uneori de negocieri-pirat.” De asemenea, printre momentele pe care bărbatul le rememorează cu emoţie se află acelea petrecute în Cambodgia, Papua Noua Guinee, Kenya,