Anul 2013 nu va aduce disponibilizări în rândul salariaților CE Oltenia. Afirmația îi aparține șefului companiei, Laurențiu Ciurel. De asemenea, unul dintre secretarii de stat ai Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri (MECMA), Rodin Traicu, susține că nu au avut loc până acum discuții pe această temă.
Proiectul bugetului de venituri și cheltuieli al companiei nu a fost încă pus pe hârtie, reprezentantul MECMA declarând că nu s-au făcut analize privind schema de personal.
„Nici cu bani, nici fără”
Declarațiile directorului Complexului Energetic Oltenia, Laurențiu Ciurel, combat afirmațiile liderilor din cadrul Federației Naționale Mine Energie, convinși fiind că anul viitor va aduce disponibilizări de personal. „Nu vor avea loc disponibilizări în 2013, așa cum anunță fără nicio bază, în presă, liderii de sindicat. Nu vor avea loc disponibilizări nici cu plăți compensatorii, nici fără!”, a mai precizat Ciurel.
Recrutați pentru CEO
Pe de altă parte, reprezentantul ministerului Economiei Rodin Traicu, a mai declarat că CEO va avea manager corporatist în a doua parte a lunii ianuarie: „După 15 ianuarie, compania va fi condusă de un nou Consiliu de Supraveghere și de un manager corporatist, profesioniști recrutați de firma de headhunting, printre care se vor regăsi și oameni din sistemul energetic”, a mai spus acesta.
Anul 2013 nu va aduce disponibilizări în rândul salariaților CE Oltenia. Afirmația îi aparține șefului companiei, Laurențiu Ciurel. De asemenea, unul dintre secretarii de stat ai Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri (MECMA), Rodin Traicu, susține că nu au avut loc până acum discuții pe această temă.
Proiectul bugetului de venituri și cheltuieli al companiei nu a fost încă pus pe hârtie, reprezentantul MECMA declarând că nu s-au făcut analize privind schema de per