Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Incredibil, dar adevărat! Familia gălăţeană cu un miliard de lei vechi datorii la întreţinere

Publicat in Vremea Noua, marți 27 noiembrie 2012 ·

Suma restantă este aproape cât valoarea apartamentului închiriat de la Primărie * Membrii familiei Neagu din Aviaţie nu au mai trecut de aproape două decenii pe la casieria asociaţiei de locatari, deşi au slujbe

„Sunt patru persoane într-un apartament cu patru camere din blocul K7, închiriat de la Primărie: doi fii, un nepot şi o noră. Mama e plecată în străinătate. Au cele mai mari datorii din asociaţie, peste 97.000 de lei, şi nu au mai plătit nimic de ani de zile. Nu vin deloc pe la asociaţie, nu răspund la uşă. Am fost şi cu televiziunea la uşa lor, degeaba! În schimb, curentul îl plătesc, au aer condiţionat, au salarii”, spune Melania Bungă, administrator de 17 ani la Asociaţia de Locatari nr. 850 din Micro 39B.

Uşa familiei Neagu ne-a fost deschisă de unul dintre locatari – un bărbat care arată de 30 şi ceva de ani. Cu un vocabular limitat aproape exclusiv la termenii „forme” şi „procese” – probabil o consecinţă a „studiilor minime” pe care spune că le are -, el lasă să se înţeleagă că problema datoriilor va fi tranşată în instanţă. (Furnizorii de utilităţi obişnuiesc să dea în judecată asociaţiile cu datorii, care, la rândul lor, se îndreaptă împotriva rău-platnicilor, pentru recuperarea debitului.) Aşadar, pare să spună bărbatul, familia Neagu nu va da niciun ban la asociaţie până la pronunţarea unei sentinţe. Nu că, altfel, s-ar fi grăbit să o facă, după cum reiese din atitudinea zeflemitoare pe care o adoptă atunci când este întrebat dacă are o slujbă, o sursă de venit din care să trăiască. „Cine nu are slujbă? Dacă nu trăiam, nu existam”, spune, zâmbind ironic.

Cei de la asociaţie spun că familia Neagu ar avea datorii uriaşe şi la Primărie, în contul chiriei, dar Serviciul Spaţiu Locativ al municipalităţi susţine că ea este la zi cu plata chiriei. Asta cu toate că administratorul Asociaţiei 850 îşi aminteşte că, în urmă cu doi ani, a

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 8 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 5 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 3 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 8 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 5 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 12 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 5 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 4 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 7 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

VIDEO. Unii dintre apropiații criminalului din Mureș au început să colaboreze cu Poliția!

Ziua Constanta acum 10 ore
În cadrul anchetei privind cazul Gânj Emil, căutat pentru uciderea fostei sale iubite, au apărut noi evoluții semnificative. Surse apropiate investigației au confirmat astăzi că unii dintre apropiații lui Gânj Emil au început să colaboreze cu Poliți

Vremea

București
acum

22°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
mie.

21°/36°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

19°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°