Bine-venita, nimic de zis, recenta aparitie a primei enciclopedii istorice a presei din Romania. Totusi, evenimentul este oarecum surprinzator si aproape tardiv, ar zice unii. Exista si un motiv: "Istoria jurnalismului din Romania in date. Enciclopedie cronologica" coordonata de Marian Petcu soseste intr-un moment in care am obosit sa auzim ca presa scrisa este cu un picior in groapa. Dar discutia despre "Apocalipsa" sau, putem sa-i zicem asa, "transformarea" presei scrise dureaza de citiva ani buni si este mai ampla. Vom fi insa de acord ca ziarele si revistele nu se simt prea bine nu doar la noi, ci in general, adica si prin alte parti. Tocmai de aceea, cu atit mai neasteptat, dar, totodata, cu atit mai oportun este volumul in discutie. De fapt, vreau sa spun ca aceasta istorie a gazetariei autohtone, desi necesara, vine, nu asa cum ar fi fost ideal, intr-un moment de maturitate, ci intr-unul de declin. Cu alte cuvinte, nimic de celebrat, ci doar de consemnat. La rece, ca pentru orice eventualitate. Sa se stie. Trecem asadar peste tristetile si furiile aferente mogulizarilor, falimentelor sau intrarilor in insolventa ale momentului. Oftam si admitem intelepti ca se cuvine sa spunem ca, odata cu aceasta lucrare initiata si coordonata de Marian Petcu, gazetaria romaneasca intra si ea - in sfirsit -, dintr-un anumit punct de vedere, in rindul lumii. Zic asta pentru ca nu sint sigur daca mai exista multe tari europene fara un catastif modern si (cvasi)exhaustiv care sa consemneze cu metoda evolutia presei. La noi, pina la prezenta lucrare, ultima tentativa similara data, daca nu ma insel, din 1964 si i-a apartinut lui Constantin Antip, care a publicat in epoca Contributii la istoria presei romane, un volum de 216 pagini. Dar sa revenim in prezent, la o distanta de aproape o jumatate de secol, si sa mentionam ca cel putin pentru cine nu are un interes precis aceasta Ist