Contractul de retransmisie între compania de cablu şi staţia TV paneuropeană expiră la finalul anului. RCS ar dori să scadă sumele pe care trebuie să le achite anual către Eurosport pentru a prelua conţinutul pentru abonaţii săi. Primele două ligi germane şi Tour de France se văd exclusiv în România pe Eurosport
Posturile Eurosport sînt pe punctul de a fi scoase din oferta operatorului RCS&RDS, conform site-ului adplayers.ro. Informaţia vine la scurt timp după ce compania de cablu a renunţat să mai difuzeze 4 canale Discovery (Discovery Channel, World, Science, Investigation), propunînd în schimb, de la 1 octombrie, Digi World şi Digi Life, din portofoliul propriu.
Costuri de peste 8 milioane euro pe an
Surse din piaţă afirmă că înţelegerea de retransmisie cu Eurosport expiră la finalul acestui an, iar prelungirea contractului s-ar fi blocat în acest moment în detaliile financiare.
Concret, pentru a prelua conţinutul Eurosport 1 şi 2, RCS n-ar mai fi de acord să achite circa 0,4 euro/lună/abonat, ceea ce, în condiţiile actuale, ar însemna costuri de peste 7 milioane de euro pe an. Asta în condiţiile în care în Ungaria, spre exemplu, preţurile pentru Eurosport 1/2 ar fi mai mici cu peste 50% faţă de România: 0,09 euro/lună/abonat.
"Eurosport e cel mai scump post din grila cabliştilor şi asta e o informaţie de notorietate în piaţa media", au precizat pentru GSP profesionişti din televiziune.
Asemănarea Discovery - Eurosport
RCS a oferit ieri un comunicat doar în legătură cu politica legată de Discovery, ideea principală sunînd astfel: "Compania noastră nu poate fi de acord să continue difuzarea canalelor Discovery, cu plata unor tarife de 3 ori mai mari decît cele pentru alte canale similare, pentru toţi abonaţii săi, în condiţiile în care cota medie de audienţă a canalelor Discovery este de a