Crin Antonescu șochează, din nou, cu o declarație care nu are niciun sens sau măcar vreo legătură cu preocupările pe care ar trebui să le aibă în mod normal. Dorinţa lui Căcărău este ca lumea să facă anticipație. Cum? Ar fi de preferat ca, de acum înainte, oamenii să se adreseze viitorilor demnitari ca și cum ar deține funcția la care aspiră. Cu alte cuvinte, dacă acum toți micii învățăcei din USL i se adresează lui Iliescu cu „domnule președinte”, de acum încolo, noi, cetățenii de rând, va trebui să anticipăm funcțiile mai-marilor demnitari și să-i numim ca atare.

Eu mă întreb ce se întâmplă dacă anticipez greșit frauda de la alegeri și dacă, vorba aia, sistemul unora va funcționa mai bine? Păi ce treabă e asta, domnule fost președinte interimar? De acum încolo, cu două-trei luni înainte de alegeri, toate fețele dubioase vor fi miniștri?

Problema însă nu este pe cine vom gratula cu apelativul de ministru și pe cine nu, ci că noi nu ne-am dat seama până acum cât de inventiv este Crin. Se pare că au existat câteva nopți nedormite, în care Antonescu și-a strofocat mintea încercând să afle cum poate ajunge președinte. Și ce să vezi? Soluția era mai mult decât evidentă: dacă lumea o să-i spună „domnule președinte”, alegerile sunt doar o formalitate. Uitați aici România bunului-simț!

Crin Antonescu șochează, din nou, cu o declarație care nu are niciun sens sau măcar vreo legătură cu preocupările pe care ar trebui să le aibă în mod normal. Dorinţa lui Căcărău este ca lumea să facă anticipație. Cum? Ar fi de preferat ca, de acum înainte, oamenii să se adreseze viitorilor demnitari ca și cum ar deține funcția la care aspiră. Cu alte cuvinte, dacă acum toți micii învățăcei din USL i se adresează lui Iliescu cu „domnule președinte”, de acum încolo, noi, cetățenii de rând, va trebui să anticipăm funcțiile mai-marilor demnitari și să-i numim ca atare.

Eu