Preşedintele CJ Sibiu, Ioan Cindrea, a declarat, marţi, că este „cea mai intensă” campanie electorală de până acum, el însuşi participând zi de zi la întâlnirile cu alegătorii din judeţ.
„Este cea mai intensă campanie pe care a făcut-o USL în judeţul Sibiu. Se face din om, poate mai puţin în media, dar există întâlniri în fiecare localitate, pe fiecare stradă, în fiecare cartier şi cămin cultural. În fiecare zi după ora 4 am fost în campanie împreună cu colegii noştri şi cu cei nouă candidaţi, dialogul cu oamenii este foarte important şi cred şi sper într-un scor foarte bun”, a spus Ioan Cindrea.
Potrivit acestuia, patru sau cinci candidaţi ai USL vor lua peste 50 la sută.
„Patru sau chiar cinci candidaţi vor lua peste 50 la sută. O să fie surprize chiar şi în municipiul Sibiu, candidaţi care se cred învingători, ultimele noastre sondaje ne arată că vor pierde drastic în Sibiu”, a spus preşedintele PSD Sibiu.
Preşedintele CJ Sibiu, Ioan Cindrea, a declarat, marţi, că este „cea mai intensă” campanie electorală de până acum, el însuşi participând zi de zi la întâlnirile cu alegătorii din judeţ.
„Este cea mai intensă campanie pe care a făcut-o USL în judeţul Sibiu. Se face din om, poate mai puţin în media, dar există întâlniri în fiecare localitate, pe fiecare stradă, în fiecare cartier şi cămin cultural. În fiecare zi după ora 4 am fost în campanie împreună cu colegii noştri şi cu cei nouă candidaţi, dialogul cu oamenii este foarte important şi cred şi sper într-un scor foarte bun”, a spus Ioan Cindrea.
Potrivit acestuia, patru sau cinci candidaţi ai USL vor lua peste 50 la sută.
„Patru sau chiar cinci candidaţi vor lua peste 50 la sută. O să fie surprize chiar şi în municipiul Sibiu, candidaţi care se cred învingători, ultimele noastre sondaje ne arată că vor pierde drastic