Guvernul a scos din rezervă doar 2.000 tone motorină pentru CFR Călători, pentru funcţionarea transportului feroviar de călători pe timp de iarnă, deşi ministerul de resort a prezentat public o cerere pentru o cantitate de zece ori mai mare, arătând că altfel asigurarea acestui serviciu e în pericol
Scoaterea din rezerva de stat a unei cantităţi de doar 2.000 tone de motorină pentru CFR Călători a fost decisă în şedinţa de marţi a Guvernului.
"Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă privind aprobarea scoaterii din rezerva de stat, sub forma de împrumut, a cantităţii de 2.000 tone motorină pentru Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători. Guvernul a aprobat această ordonanţă care asigură combustibilul necesar transportului feroviar de călători pe timp de iarnă. Cantitatea de combustibil vizată este de 2.000 tone motorină, care se va scoate din rezerva de stat, cu titlu de împrumut, pană la 31 octombrie 2013", a afirmat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu.
În proiectul de ordonanţă prezentat public în urmă cu o săptămână, Ministerul Transporturilor explica însă că este nevoie ca din rezerva de stat să fie scoasă în favoarea CFR Călători, cu titlu de împrumut până la 31 octombrie 2013, o cantitate de 20 000 tone motorină pentru motoare diesel şi 500 tone combustibil lichid uşor pentru centrale termice, avertizând că neluarea acestor măsuri pune în pericol asigurarea transportului feroviar de călători în perioada următoare.
Ministerul explica faptul că CFR Călători întâmpină greutăţi deosebite în achiziţionarea de combustibil pentru motoarele diesel, întrucât, pe de-o parte, la licitaţiile pentru achiziţia de motorină organizate la Bursa Română de Mărfuri nu se prezintă ofertanţi, iar, pe de altă parte, asigurarea transportului feroviar de călători pe timp de iarnă determină creşterea consumurilor