Profesorul de istorie Cătălin Păiuș s-a numărat printre cei 30 de profesori admiși la programul educațional “Rememorarea trecutului”, organizat de Ambasada Statelor Unite în România și Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington.
Profesorul de istorie Cătălin Păiuș, de la Liceul Tehnologic “Vasile Sav”, a participat, timp de o săptămână, la programul educațional “Rememorarea trecutului – educație pentru viitor prin înțelegerea trecutului: pregătirea formatorilor de profesori în domeniul Holocaustului”. Proiectul a fost organizat de Ambasada SUA în România, Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington și Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”. La acest seminar a participat un grup de 30 de profesori de istorie din zona Moldovei, selectați de către Ministerul Educației, pe baza unui dosar.
“A fost un seminar deosebit de interesant, care mi-a dat prilejul de a întâlni personalități deosebite, care s-au remarcat prin cercetările lor în domeniul Holocaustului, printre care Radu Ioanid – director al International Archival Programs Division din cadrul Muzeului Memorial din Washington – și Alexandru Florian – director al Institutului Național pentru studierea Holocaustului din România «Elie Wiesel». Deși s-a desfășurat pe parcursul unei săptămâni, punctele de interes ale seminarului au fost mereu active, reușind să mențină interesul participanților în jurul temei centrale, bazată pe o pagină neagră din istoria recentă a României. Cursurile au fost îmbinate cu filme de arhivă, fotografii inedite, la care s-a adăugat și o excursie în locurile Pogromului de la Iași din iunie 1940 – moment tragic, foarte puțin cunoscut, însă, din perioada celui de-al II-lea război mondial. Vizitele de la sinagoga și muzeul comunității evreiești din Iași, de la gropile comune de la Podu Iloaiei și Târgu Frumos, te transpun în amint