Răsvan Popescu, preşedintele CNA, a declarat, marţi, că Ordonanţa adoptată de Guvern pentru modificarea Legii audiovizualului ţine cont de unele observaţii făcute de CNA, existând însă şi aspecte asupra cărora se mai poate reflecta atunci când Ordonanţa va fi dezbătută în Parlament.
Răsvan Popescu a spus că, pentru moment, Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) nu a primit documentul final de la Guvern, precizând că vorbeşte sub rezerva a ceea ce ştie până în prezent.
"Ordonanţa a fost adoptată într-o formă modificată faţă de cea care a circulat iniţial. Vă reamintesc că CNA a trimis încă de acum câteva săptămâni observaţiile sale şi constat că multe dintre ele au fost şi însuşite. Consiliul nu mai poate fi demis prin respingerea raportului anual de activitate în Parlament, instituţia este şi rămâne în continuare stabilă pe durata mandatului de şase ani, iar în desemnarea viitorilor membri (ai CNA, n.r.) va conta de aici înainte şi experienţa profesională. Este prevăzută obligaţia de a avea minim cinci ani de experienţă în audiovizual. De asemenea, au fost însuşite observaţiile CNA privind spoturile din timpul transmisiilor sportive care nu pot ieşi din limita celor 12 minute pe oră de publicitate, limită stabilită de Directiva Serviciilor Media Audiovizuale. De asemenea, se asigură condiţii tehnice egale pe cablu pentru toate posturile din «must carry». Cred că sunt şi aspecte asupra cărora se mai poate reflecta, se pot aduce eventual amendamente în momentul dezbaterii Ordonanţei în Parlament, probabil în luna ianuarie sau februarie. Unul dintre acestea este cel privind suspendarea de drept a sancţiunilor CNA ce vor fi atacate în viitor în justiţie până la o sentinţă definitivă", a spus Răsvan Popescu.
Alţi membri ai CNA au avut o altă părere faţă de decizia de modificare a Legii audiovizualului, luată marţi de Guvern.
Gelu Trandafi