Reprezentanţii Administraţiei Pieţelor au început să repare acoperişurile tarabelor precupeţilor, de teamă că vor fi ninsori abundente, care le vor deteriora din mai mult. Fiecare acoperiş este demontat şi reparat, pentru ca acesta să nu pună în pericol viaţa precupeţilor şi cumpărătorilor. „Iarna trecută, pentru că a fost foarte multă zăpadă, acoperişurile au fost cât pe ce să le cadă în cap oamenilor. Anul acesta am început să le reparăm, astfel încât să nu avem incidente neplăcute la iarnă”, ne-a declarat Fănică Popa, directorul Administraţiei Pieţelor Focşani.
Reparaţiile sunt suportate din fondurile proprii ale Administraţiei Pieţelor. Vor fi reparate în special acoperişurile tarabelor din zona exterioară.