Unirea Shopping Center (SCDM), care deţine centrele comerciale cu acelaşi nume din Bucureşti şi Braşov, a încheiat primele nouă luni cu o cifră de afaceri de 61,6 milioane lei (13,9 milioane euro), în creştere cu 9%, iar profitul a urcat cu 60%, la 1,6 milioane lei (365.000 de euro).
În perioada similară a anului trecut, compania a consemnat o cifră de afaceri de 56,6 milioane lei şi un profit de 1 milion de lei.
În primele nouă luni din intervalul analizat, Unirea Shopping Center a consemnat un profit din exploatare de aproape 9,8 milioane lei (2,2 milioane euro), însă acesta a fost şters în mare parte de pierderile financiare, de 7 milioane lei (1,5 milioane euro). Profitul din exploatare este cu 44% peste cel din aceeaşi perioadă a anului trecut, iar pierderile financiare sunt mai mari cu 40%.
Veniturile totale au crescut cu 3%, la 63,9 milioane lei (14,4 milioane euro), iar cheltuielile au avansat cu 1,5%, la 61,1 milioane lei (13,8 milioane euro), potrivit informaţiilor transmise, ieri, pieţei Rasdaq a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), anunţă Mediafax.
În primele nouă luni ale precedentului exerciţiu financiar, veniturile au cumulat 62 milioane lei, iar cheltuielile au fost de 60,2 milioane lei.
Compania este controlată de soţii Dan şi Carmen Adamescu, prin intermediul The Nova Group Investments România, care deţine 74,16% din titluri. În structura acţionariatului se mai regăseşte SIF Muntenia (SIF4), cu 10% din titluri, în timp ce 15,8% din capital este deţinut de alţi acţionari.
Firma are un capital social de 7,4 milioane lei, divizat în 2,9 milioane de acţiuni cu o valoare nominală de 2,5 lei.
Cea mai recentă tranzacţie cu acţiunile Unirea Shopping Center a fost realizată vineri, când preţul a scăzut cu 3,61%, la 80 de lei. La această cotaţie, capitalizarea companiei este de 238,2 milioane lei (52,8 milioane euro). @