Hannah Arendt a lansat faimoasa formulă despre „banalitatea răului“ asistând la procesul lui Adolf Eichmann, un birocrat în aparență obișnuit, dar care ascundea sub înfățișarea de burghez familist implicarea profundă în mecanismele decizionale care au dus la Holocaust. Bertrand Russell a fost la rându-i frapat de aspectul mărunt și insignifiant al lui Rudolf Hess, comandantul lagărului de la Auschwitz, unul dintre cei mai mari criminali din istorie. Stalin cel din descrierile lui Milovan Ðjilas apare în toată splendoarea mizeriei și micimii umane. Iar cu Nicolae Ceaușescu suntem toți în stare să schițăm o caricatură. Cum se face că oameni obișnuiți ajung să facă răul care a adus faima teribilă secolului XX? Explicațiile sunt multe, dar una dintre cele mai importante este ideologia. Fără analiza ideologiilor totalitare nu înțelegem nimic din răul secolului XX:

aceasta este ideea forță din ultima carte a lui Vladimir Tismăneanu, The Devil in History. Communism, Fascism, and Some Lessons of the 20th Century (Berkeley/London: University of California Press, 2012).

Cartea va apărea tradusă la Humanitas în 2013, dar până atunci oferim un scurt fragment, în traducerea lui Bogdan C. Iacob. (A. CIOFLÂNCĂ, chipurileraului@gmail.com)

Niciun veac nu a fost martorul și nu a adus atâta suferință, ură organizată și violență devastatoare precum secolul XX. Lagărele de concentrare au reprezentat înjosirea ab­solută a ființelor umane, dis­trugerea identității in­di­vi­zilor, dezumanizarea ine­luc­tabilă și anihilarea în masă a acestora. Comunismul și na­zismul nu pot fi înțelese fără a ține cont de cen­tra­li­tatea a ceea ce Albert Ca­mus a numit l’univers con­centrationnaire.

Ceea ce s-a întâmplat în la­gărele naziste și comuniste a devastat implacabil trăsăturile fun­da­mentale ale umanității, precum com­pa­siunea, rațiunea sau solidaritatea. Istoricul