Celebrul actor Larry Hagman, intepretul lui J.R. din serialul american Dallas, a decedat sâmbătă, 24 noiembrie, însă imaginea sa şi amintirile celor care l-au cunoscut sunt mai vii ca niciodată.
În 1999, Larry Hagman vizita Clujului, iar la întâlnirea cu cadrele militare actorul a primit cadou un clop din Maramureş, pe care l-a purtat cu mândrie în locul plăriei de texan.
Cel care i-a oferit clopul a rememorat pentru citynews.ro momentul inedit.
"Evenimentul a avut loc la Casa Armatei, iar înainte de întâlnire i-am luat un interviu pentru ziarul "Orizont Militar". M-am documentat, i-am citit biografia şi am aflat că e pasionat de motocicletele Harley-Davidson, de pescuit şi de pălării. Cum nu puteam să-i fac cadou un Harley şi nici să-l duc la pescuit, i-am dat acest clop. A trebuit să merg până la Izvorul Crişului pentru el, n-am găsit în tot Clujul un clop de moroşan", a povestit Ovidiu Purdea Someş.
După ce şi-a pus pălăria pe cap, Larry Hagman l-a întrebat pe clujeanul Purdea Someş: "De ce au capul aşa mic oamenii care poartă această pălărie?". Răspunsul a venit imediat: "Pentru că au minte multă!", a glumit Ovidiu Purdea Someş.
De altfel, Larry Hagman a gustat bancurile cu români şi americani, însă exact ca un ardelean. "Spuneam bancuri cu români şi cu americani, noi toţi râdeam şi, până îi traducea cineva şi lui bancul, treceau două minute. I-am spus că e ardelean, că reacţionează mai greu", a mai povestit Purdea Someş.
Actorul american a murit sâmbătă, din cauza unui cancer la ficat. Larry Hagman avea 81 de ani.