Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Locuințe improvizate pe malul Mureșului, la Arad

Publicat in Ziua de Vest, marți 27 noiembrie 2012 ·

Polițiștii locali din Arad au localizat și identificat șase persoane care și-au construit în mod ilegal adăposturi în apropierea cartierului Micalaca, pe Malul Mureșului. Oamenii s-au mutat pe malul Mureșului cu purcei, căței și căruțe și și-au construit locuințe improvizate din diverse materiale. Ei cresc și îngrijesc porci și cai, dar au grijă și de câinii din zonă. În aceste condiții sunt crescuți trei copii minori, care nu beneficiază de nici un fel de educație. Atenția polițiștilor locali arădeni a fost atrasă de către animale. Într-una din nopțile trecute, doi cai s-au plimbat nestingheriți printre blocurile de pe strada Alba-Iulia. În urma verificărilor, polițiștii au ajuns la „domiciliul” familiei respective. Aici locuiesc trei copii de 4, 10 și 14 ani, alături de părinții lor și de încă un bărbat. Tatăl acestora, Traian Lingurar, în vârstă de 35 de ani, a declarat că au venit din județul Sălaj, că și-au ridicat gospodăria de pe malul Mureșului în urmă cu trei luni și că trăiesc din valorificarea fierului vechi și din ceea ce mai aruncă arădenii la gunoi. Nici una din cele șase persoane nu are acte de identitate valabile, toate fiind expirate. În acest caz a fost sesizată și Direcția pentru Protecția Copilului Arad. Adulții au fost sancționați conform reglementărilor legale cu amenzi contravenționale și li s-a acordat un termen de 48 de ore pentru dezafectarea locului.

Polițiștii locali din Arad au localizat și identificat șase persoane care și-au construit în mod ilegal adăposturi în apropierea cartierului Micalaca, pe Malul Mureșului. Oamenii s-au mutat pe malul Mureșului cu purcei, căței și căruțe și și-au construit locuințe improvizate din diverse materiale. Ei cresc și îngrijesc porci și cai, dar au grijă și de câinii din zonă. În aceste condiții sunt crescuți trei copii minori, care nu beneficiază de nici un fel de educație. Atenți

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ASE București confirmă plagiatul primarului din Alba-Iulia. Gabriel Pleșa a copiat 40% din teza de doctorat

HotNews acum 42 minute
Comisia de Etică Universitară din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) Bucureşti confirmă acuzația de plagiat în cazul tezei de doctorat a primarului municipiului Alba Iulia, Gabriel Codru Pleşa, informează abnews.ro, care a publicat decizia c

Cod galben de furtuni în Maramureş şi Sălaj

Ziarul Financiar acum o ora
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de furtuni pentru mai multe localităţi din judeţele Maramureş şi Sălaj. Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Târgu Lăpuş, Şomcuta Mare, Ulmeni, Copalnic-Mănăştur, Mireşu Mare, Satulung, Remetea Chioarul

Vești bune pentru șoferii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat. Cum pot obține duplicatul online

Ziare.com acum 3 ore
Cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita, începând din luna iunie, un duplicat direct prin intermediul serviciului online. ”Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum o ora
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

MAI: Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă şi online

Mediafax acum 2 ore
Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă, începând cu luna iunie, şi online, a anunţat sâmbătă Ministerul Afacerilor Interne (MAI). „Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a d

Sâmbătă, prima manşă a finalelor barajelor de promovare din Liga 3 în Liga 2

Mediafax acum o ora
Iată cele cinci partide programate: CSM Focşani – AFC Metalul Buzău CS Afumaţi – CS Dinamo Bucureşti AFC Câmpulung Muscel – SCM Râmnicu Vâlcea Ghiroda şi Giarmata Vii – FC Bihor Oradea CS Gloria Bistriţa Năsăud – CS Unirea Ungheni. Toate partidele v

Lovitură pentru Emmanuel Macron. S&P a retrogradat ratingul Franței

Ziare.com acum o ora
Agenţia de evaluare financiară S&P Global Ratings a retrogradat vineri ratingul Franţei, o lovitură pentru angajamentul preşedintelui Emmanuel Macron privind gestionarea datoriei, în condiţiile în care Guvernul nu reuşeşte să ţină sub control situaţ

Zelenski a ajuns în Singapore pentru conferinţa Shangri-La. Liderul ucrainean adună sprijin din regiunea Asia-Pacific pentru un summit de pace

Mediafax acum 18 minute
Într-o declaraţie pe platforma de socializare X, Zelenski a spus că a venit în Singapore pentru a aduna sprijin din regiunea Asia-Pacific pentru un summit de pace planificat pentru 15-16 iunie în Elveţia. „Securitatea globală este imposibilă atunci

Emmanuel Macron merge, luni, la Clairefontaine, pentru a-i încuraja pe jucătorii naţionalei Franţei înainte de Euro-2024

News.ro acum 43 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron va merge, luni, în cantonamentul echipei naţionale a Franţei de la Clairefontaine, pentru a-i încuraja pe jucătorii lui Didier Deschamps înainte de Euro 2024. Echipa lui Didier Deschamps a început pregătirile cu

Borussia Dortmund - Real Madrid, duel pentru glorie - Cine transmite la tv finala Champions League

HotNews acum 3 ore
Finala Champions League, sezonul 2023/24, le aduce față în față pe surprinzătoarea Borussia Dortmund și pe Real Madrid. Partida de pe legendarul stadion Wembley din Londra va avea loc sâmbătă, de la ora 22:00. Trofeul UEFA Champions LeagueFoto: AA/A

Vremea

București
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

29°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

14°/28°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°