Simpozionul "Gambling, dependenţă şi necesitatea unor politici transparente în domeniu", organizat de Asociaţia pentru Prevenirea şi Tratarea Adicţiei-Transparenţă şi Egalitate de Şanse în Gambling, va avea loc miercuri, între orele 10 - 14 la Sala Eminescu a Hotelului Ibis-Palatul Parlamentului.
La eveniment şi-au anunţat prezenţa Sebastian Vlădescu, fost ministru de Finanţe al României, Tudor Şimota din partea Ministerului de Finanţe, consilierul responsabil de piaţa jocurilor de noroc al secretarului de stat Liviu Voinea, Norma Niţescu din partea Ambasadei Regatului Ţărilor de Jos, părintele Constantin Stoica, purtătorul de cuvînt al Patriarhiei Române, Laura Radu şi Iulia Şerban din partea Reprezentanţei Comisiei Europene în România, reprezentanţi ai Direcţiilor pentru Protecţia Copilului din Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi primăriilor de sector din Bucureşti, Alexandru Dedu, preşedintele Ligii Profesioniste de Handbal şi alţi oameni din sport, precum şi Ileana Botezat-Antonescu, directorul Centrului de Sănătate Mintală.
În cadrul simpozionului vor susţine prezentări specialişti ai clinicii Psy Motion, partener al APTA-TESG: dr. Emilian Voiculescu (medic psihiatru şi psihoterapeut psihanalist), psiholog Cătălina Constantin, dr. psiholog şi psihoterapeut Radu Florescu şi psih. Ana-Maria Moldovan.
APTA-TESG militează pentru prevenirea şi limitarea adicţiei faţă de jocurile de noroc, susţinerea şi promovarea unor iniţiative care să ducă la stabilirea unui cod de conduită prin care organizatorii jocurilor de noroc să garanteze o transparenţă totală cu privire la condiţiile de desfăşurare a activităţilor specifice, tratarea adicţiei prin consiliere şi educare şi susţinerea şi promovarea unor campanii împotriva reclamei mincinoase, a reclamei ilegale precum şi a mesajelor care menţin adicţia.
"Obiectivul APTA-TESG este să adune î