Este pentru prima dată după 2007, când Sibiul a fost Capitală Culturală Europeană, când Ziua Naţională a României va fi sărbătorită cu mai mult tam-tam decât de obicei. Consiliului Judeţean şi Prefectura au organizat mai multe manifestări, printre care un spectacol cu cântece populare şi patriotice, un concert simfonic, ce cuprinde soundtrack-ul filmului Mihai Viteazul, dar şi prima paradă militară de la Sibiu.
Costurile celor două spectacole sunt de aproximativ 55.000 de lei şi sunt asigurate din bugetele celor două instituţii din subordinea Consiliului Judeţean, respectiv filarmonica sibiană şi Junii Sibiului.
Programul Zilei Naţionale începe cu o şedinţă solemnă a Consiliului Judeţean Sibiu, de la ora 8.30, la care au fost invitaţi toţi foştii preşedinţi şi vicepreşedinţi ai acestuia şi actualii directori ai instituţiilor subordonate.
Apoi, oficialităţile sibiene vor participa, ca în fiecare an, la o ceremonie de depuneri de coroane în faţa fostului Consiliu Dirigent, de pe pietonala Nicolae Bălcescu.
Peste 200 de absolvenţi ai Academiei Forţelor Terestre Nicolae Bălcescu Sibiu, promoţia 2012 „Neagoe Basarab – 500” vor fi avansaţi în grad într-o ceremonie ce va avea loc în faţa Sălii Transilvania, de la ora 10.30.
Prima paradă militară din Sibiu şi spectacol folcloric la Sala Transilvania
Apoi, sibienii vor putea urmări, pentru prima dată organizată la Sibiu, de la ora 11.30, o paradă militară, dar fără tehnică, la care vor participa toate unităţile militare din oraş. Pentru defilare, circulaţia va fi oprită timp de două ore pe traseul Calea Dumbrăvii – Mihai Viteazu spre Hotel parc.
„Este prima paradă militară care se face în judeţul Sibiu şi cred că Sibiul merită o astfel de manifestare de 1 decembrie, mai ales că aici este a doua garnizoană ca mărime din ţară