Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CLUJ Programul Rabla 2012 a fost un eşec

Publicat in CityNews Alba, marți 27 noiembrie 2012 ·

Un program ineficient şi vânzări scăzute. Aşa arată programul Rabla în opinia dealerilor, dar şi a distribuitorilor de tichete, la final de an. Multe dintre reprezentanţele auto şi-au dezvoltat propriile programe de reduceri pentru cei care îşi casează rablele.

Cei care s-au lovit de primele probleme au fost chiar proprietarii de rable, aceştia făcând coadă la începutul anului la centrele de colectare încercând să pună mâna pe câteva tichete. Surpiză însă: tichetele s-au dovedit a fi insuficiente.

Programul Rabla a fost împărţit în două etape anul acesta. În prima au fost casate 30.000 de autovehicule, iar în etapa a doua, 15.000. Din total, 43.000 de tichete au fost alocate persoanelor fizice şi 1.600 persoanelor juridice. Fondul de Mediu a alocat 171 de milioane de leipentru acest program.

Suma a fost, însă, de trei ori mai mică decât anul trecut. Mai mult, programul s-a dovedit a fi inutil şi pentru centrele de colectare, cei mai mulţi reclamând faptul că tichetele au fost mult prea puţine pentru numărul solicitărilor.

„Au fost mult mult prea puţine tichete. Mai puţin de jumătate faţă de anii precedenţi, lucru care a influenţat vânzările de maşini noi. Clujul a fost o excepţie pe ţară. Mi se pare că aprobarea unităţilor care trebuiau să primească aceste tichete s-a făcut superficial”, a declarat Mircea Ştef, reprezentant al unui centru de casare.

Reprezentanţele auto şi-au dezvoltat şi ei propriile promoţii de tip rabla.

„În acest an, programul Rabla nu a avut succesul pe care l-am crezut noi iniţial şi nici pe departe succesul din ultimii ani. Lipsa tichetelor de pe piaţă este unul din motive, dar putem vorbi şi de accesibilitatea greoaie la tichete a clienţilor. Am găsit, însă, o ofertă prin care clienţii pot să îşi predea maşinile fără să beneficieze neapărat de programul guvernamental. Noi ofeream o reducere consistentă pen

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fetită de 8 ani, ucisă în Turcia. Mama, fratele mai mare și unchiul copilei, condamnați la închisoare pe viață

Ziare.com acum 32 minute
Un tribunal turc a condamnat sâmbătă, 28 decembrie, la închisoare pe viaţă trei membri ai familiei unei fetiţe de 8 ani al cărei asasinat în provincia Diyarbakir a bulversat ţara, informează AFP. Trupul neînsufleţit al lui Narin Guran, dispărută de

Gazprom va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie

Ziua Constanta acum o ora
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile de la Chişinău, relatează Reuters citat de Agerpres.ro Com

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 8 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Campionul la box Paul Bamba a murit la 35 de ani

Mediafax acum o ora
Vedeta sportivă Paul Bamba câştigase titlul WBA Gold Cruiserweight învingându-l pe Rogelio Medina cu doar şase zile înainte de anunţarea decesului său. Starul pop Ne-Yo, care a semnat cu Bamba pentru compania sa de management, a anunţat vestea într-

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 8 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Israelul susține că a capturat 240 de militanți Hamas într-un spital din Gaza. Personalul medical acuză că cei reținuți au fost bătuți

HotNews acum 58 minute
Armata israeliană anunţă că a capturat 240 de persoane suspectate că ar fi militanţi ai grupării islamiste palestiniene Hamas în timpul unui raid la un spital din nordul Gaza, relatează sâmbătă DPA, citată de Agerpres. Printre cei arestaţi se află ş

Actrița Olivia Hussey, starul din „Romeo și Julieta” a lui Zeffirelli, a murit la vârsta de 73 de ani

HotNews acum o ora
Actrița britanică Olivia Hussey, laureată cu un Glob de Aur pentru rolul adolescentei Julieta în filmul „Romeo și Julieta” (1968) al lui Franco Zeffirelli, a murit vineri, la vârsta de 73 de ani, a anunțat familia sa, potrivit AFP. „Olivia a fost o

Burduja, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: Achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă. Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vor acţiona în interesul românilor, nu în interesul altcuiva

News.ro acum 3 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat sâmbătă, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: că achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă şi că Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vo

Un bărbat din Sibiu a rămas fără 12.000 de euro de Crăciun, după ce a primit un SMS

Libertatea acum o ora
Un bărbat din Sibiu a pierdut 12.000 de euro după ce a dat click pe un link primit prin SMS. Banii erau într-un portofel de criptomonede, potrivit Digi24.ro.

Zeci de turiști au fost păcăliți de o firmă din Satu Mare după ce au dat 2.000 de euro pe un sejur de Revelion în Zanzibar, însă excursia nu există

Libertatea acum o ora
O agenție de turism din Satu Mare este acuzată de fraudă după ce a anulat o excursie de Revelion în Zanzibar, pentru care zeci de turiști au plătit mii de euro. Potrivit News.ro, aproximativ 30 de persoane intenționează să depună o plângere penală î

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

2°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

2°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-3°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°