Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SUA şi UE spun STOP fake-urilor Chanel şi Gucci. 132 de site-uri de Internet, inclusiv româneşti, BLOCATE

Publicat in Antena 3, marți 27 noiembrie 2012 ·

Autorităţile americane şi europene au anunţat luni că au blocat 132 de site-uri de Internet, inclusiv româneşti, care sunt suspectate că vând produse contrafăcute, informează AFP.

Statele Unite au desfăşurat în mai multe rânduri importante operaţiuni de acest tip, dar aceasta a fost prima realizată în cooperare cu Uniunea Europeană.

Autorităţile britanice, belgiene, daneze, franceze şi române au participat la această operaţiune împreună cu Europol şi vămile americane (ICE), potrivit unui comunicat al ICE difuzat la Washington.

Site-urile blocate vindeau numeroase articole contrafăcute, copii ale produselor Nike sau Hermes, precum şi ale mărcii pentru copii Ergobaby. Toate produsele vândute erau "falsuri, de calitate inferioară", potrivit directorului ICE, John Morton.

Operaţiunea a coincis în Statele Unite cu "Cyber Monday", ziua unor importante reduceri online, care urmează în mod tradiţional weekendului de Ziua Recunoştinţei.

"Această operaţiune este un bun exemplu de cooperare excelentă între ICE şi partenerii noştri internaţionali", s-a bucurat Morton. "Este o problemă importantă, nu numai pentru industria americană, ci şi pentru cele legitime din Europa, Asia sau alte zone. Ne gândim la locurile de muncă pierdute, la venituri din taxe pierdute".

Chanel, Gucci, Lacoste, Dior, McAfee, Symantec, Armani, Guess, Burberry, Tommy Hilfiger, Versace, YSL sau Michael Kors se află, de asemenea, printre mărcile contrafăcute.

Site-urile blocate au nume de domenii care se termină în .com dar şi .eu, .be, .dk, .fr, .ro şi .uk. Guvernele respective au blocat site-urile pe care apare în prezent un mesaj ce informează consumatorii în legătură cu această măsură.

Această nouă operaţiune ridică numărul site-urilor blocate pentru vânzare de produse contrafăcute la 1.630 din 2010, potriv

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 9 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 7 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 10 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 8 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 6 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 7 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 8 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 6 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

După ce a fost respinsă de BEC, Diana Șoșoacă anunță că i-a scris lui Donald Trump. „Alegerile au fost deja fraudate”

HotNews acum 13 ore
Lidera S.O.S. România, eurodeputatul Diana Șoșoacă, a declarat sâmbătă că i-a cerut președintelui american Donald Trump să nu recunoască alegerile prezidențiale din România, deoarece „sistemul democratic a fost distrus” în urma respingerii candidatu

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 10 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Vremea

București
acum

dum.

9°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°