Încă din luna decembrie a anului trecut în Baia Mare au fost amplasate un număr de 7 posturi fixe de poliţie. De atunci însă a trecut un an şi încă acestea sunt neocupate. Mai mult decât atât, unii băimăreni s-au apucat să le distrugă.
De data aceasta Primăria Baia Mare dă un nou termen până la care acestea vor deveni funcţionale. Mai exact până cel târziu în data de 15 decembrie.
„Mai mult sau mau puţin stau degeaba aceste posturi fixe de poliţie. Ele au fost achiziţionate pentru a asigura sectorizarea oraşului ş.i pentru ca cetăţenii să aibă în apropiere un poliţist căruia să i se adreseze. Ştim foarte bine că posturile au fost blocate şi abia în vara acestui an am reuşit să angajăm câţiva poliţişti care au urmat cursurile de pregătire.
Am făcut programul de funcţionare al acestor posturi fixe, care sunt deocamdată 7 în oraş, urmând să extindem prezenţa lor la 12-13 zone. Ele vor fi înscripţionate cu însemnele Poliţiei Locale şi sperăm ca până în 15 decembrie să le facem funcţionale”, a declarat primarul Băii Mari, Cătălin Cherecheş.
Cele 7 posturi fixe de poliţie sunt situate în zona parcului de la Gară, lângă Meda, în cartierul Ferneziu, pe str. Horea lângă blocurile sociale, în cartierul Vasile Alecsandri în zona Elvila, la intersecţia dintre străzile Paltinişului şi Melodiei, respectiv pe str. George Enescu.