Autorităţile judeţului Gorj au definitivat programul manifestărilor ce vor fi organizate la Târgu Jiu cu prilejul Zilei Naţionale a României. Manifestările vor debuta, vineri, 30 noiembrie, cu o expoziţie fotodocumentară şi cu un salon expoziţional al artelor meşteşugurilor tradiţionale cu obiecte realizate de elevii Şcolii Populare de Artă, ambele putând fi vizitate la Muzeul Judeţean “Alexandru Ştefulescu”.
Sâmbătă, începând cu ora 10.00, în Piaţa Prefecturii va fi organizat un ceremonial militar şi religios dedicat Zilei Naţionale a României, după care vor avea loc alocuţiunile autorităţilor, intonarea Imnului Eroilor şi festivitatea depunerii de coroane la Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu. Vor urma un moment literar-muzical-coregrafic susţinut de Şcoala Populară de Artă şi defilarea Gărzii de Onoare. Manifestările vor fi reluate în jurul orelor 15.00 cu un spectacol susţinut de Ansamblul folcloric al tineretului din Bulgaria. La orele 16.00 se va deschide târgul de Moş Nicolae, la care vor participa meşteri populari din România, Bulgaria şi Republica Moldova.
La orele 16.30 va avea loc vernisajul expoziţiei de artă populară şi moldovenească la sediul Centrului Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale Gorj. Între orele 17.30-18.00, în Piaţa Prefecturii va avea loc un spectacol de muzică populară şi colinde susţinut de Ansamblul Artistic Profesionist “Doina Gorjului”. La ora 18.00 va fi inaugurat iluminatul public ornamental. Manifestările dedicate Zilei Naţionale a României se vor încheia după orele 19.00 din nou cu un spectacol de muzică populară şi colinde al Ansamblului “Doina Gorjului”.
Autorităţile judeţului Gorj au definitivat programul manifestărilor ce vor fi organizate la Târgu Jiu cu prilejul Zilei Naţionale a României. Manifestările vor debuta, vineri, 30 noiembrie, cu o expoziţie fotodocumentară şi cu un salon