Pe lângă faptul că favorizează pierderea părului şi slăbesc rezistenţa oaselor, ţigările fac creierul să "putrezească"
Tutunul afectează grav inteligenţa, creşte riscul de orbire, ne umple de riduri înainte de vreme, ne lasă infertili şi ne macină oasele. Sunt efecte dovedite din plin de numeroase studii realizate în ultimii ani.
O cercetare nouă, făcută pe 8.800 de oameni peste 50 de ani, dovedeşte faptul că fumatul are şi efecte cerebrale grave. Oamenii de ştiinţă de la King’s College London, care au condus întreg studiul, au analizat legătura dintre probabilitatea unui atac de cord sau accident vascular cerebral şi starea de sănătate a creierului.
Fumatul "putrezește" creierul
Înainte de începerea studiului au fost colectate date despre starea de sănătatea a creierului participanţilor şi a fost testată capacitatea de memorare a acestora, de la a reţine cât mai multe nume de animale într-un minut la învăţarea unor noi cuvinte. Acelaşi grup de persoane a fost suspus la aceleaşi teste după patru, respectiv opt ani.
După toate aceste examinări, cercetătorii au ajuns la concluzia că riscul ca fumătorii să sufere un atac de cord sau un accident vascular celebral este asociat cu declinul cognitiv, existând o legătură clară între fumat şi rezultate foarte mici la testele cercetătoriilor.
De la hipertensiune la demenţă
Doctorul Alex Dragan a declarat că este necesară o conştientizare din partea oamenilor în ceea ce priveşte schimbarea stilului de viaţă, deoarece fumatul şi un stil de viaţă nesănătos conduc la un declin cognitiv.
Măsură pentru fumători în Australia: ȚIGĂRILE ar urma să se dea cu RAȚIE
La rândul lui, medicul Simon Ridley, de la Alzheimer’s Research, a evidenţiat faptul că în urma cercetărilor s-a demonstrat o strânsă legătură între fumat, hipertensiune arterială, declin cognitiv, ajungându- se într-un ultim stadi