În continuare din numărul precedent, publicăm un capitol inedit din noua carte a lui Andrei Oişteanu, Sexualitate şi societate. Istorie, religie şi literatură – un volum în pregătire pentru Editura Polirom. * * *
În nuvela comentată în prima parte a articolului, scrisă de Radu Rosetti (Ţigăncuşa de la ietac, 1921), avem de-a face cu o ecuaţie narativă corespunzătoare unei ecuaţii existenţiale: bătrânul moşier conservator versus tânărul boier reformator, precum şi atitudinile lor referitoare la privilegiile sexuale faţă de roabele ţigănci. Acest tip de scenariu se regăseşte şi în alte scrieri din proza românească. Un roman publicat de „boierul socialist“ N.D. Cocea (Vinul de viaţă lungă, 1931) surprinde pricipalele coordonate ale fenomenului.1
Boierul conservator vs. boierul reformator
Toader Arcaşu, vistiernic moldovean de la jumătatea secolului al XIX-lea, deţine – printre altele – un conac şi o moşie cu podgorie la Cotnari. El este o tombateră tipică, un boier retrograd din protipendada Moldovei. N.D. Cocea îl descrie în mod stereotip: el stă în iatac, în „fundul divanului“, între „psaltiri, ciubuce, ceasloave şi narghilele“. Pe fiul său, Manole, boierul „a făcut pasă-mi-te greşeala să-l trimeată prea de timpuriu la Paris“. Conu’ Manole „se întoarce în ţară o dată cu cei dintâi paşoptişti“ şi participă la mişcările revoluţionare de la Iaşi. Reformator fiind, el se înfruntă cu tatăl său retrograd pe motive ideologice: ţiganii trebuie dezrobiţi, ţăranii trebuie împroprietăriţi etc. Cu alte cuvinte, bonjuristul Manole „dă de sminteală tradiţia“ familiei şi a rangului.
„Dreptul“ sexual al boierului asupra fetelor ţigănci de pe moşie nu este iniţial asumat de junele reformator. Însă cutuma este prea puternică şi prea adânc înrădăcinată în mentalul colectiv. Legendele comunităţii se ţes anume în
