Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăria are utilaje pentru iarnă, dar recunoaște că pot exista surprize. Află cum este pregătit Iașul pentru a face față iernii

Publicat in Ora de Iasi, marți 27 noiembrie 2012 ·

IAȘI. Primarul Gheorghe Nichita a efectuat astăzi o vizită la Baza Citadin pentru a vedea cu ochii lui efectivul de oameni, utilaje și materiale antiderapante pentru sezonul rece.

Acesta a fost însoțit de întregul aparat tehnic al regiilor și societăților din subordinea Primăriei, care au în atribuții intervenții pe timp de iarnă. Muncitorii l-au întâmpinat pe edil în ținute scoase special de lacutie iar utilajele au fost turate la maxim pe toată perioada vizitei, pentru a demonstra că sunt funcționale.

”Am făcut vizita întregului parc auto ca să ne asigurăm că putem să distribuim utilaje pe fiecare sector din oraş. Dispunem de 61 de utilaje, cu posibilitatea de a mai contracta şi altele în cazul în care va mai fi nevoie. Stocul de material antiderapant este suficient în acest moment. Astăzi îmi dau seama că organizarea pentru iarna aceasta este mult mai bună. Anul trecut a fost o scăpare pentru că m-am lăsat foarte tare în baza colegilor mei şi i-a surprins şi pe dânşii iarna. Sper ca de data asta să nu ne mai surpindă, de asta au fost foarte multe schimbări şi la Citadin”, a spus Gheorghe Nichita. Comandamentul constituit la Baza Citadin este constituit din 120 de oameni, și dispune de 61 de utilaje cu posibilitatea suplimentării acestora la un număr de 88. În privința stocurilor de materiale, directorul Citadin a susținut că a contractat deja o cantitate de 5 mii de tone de sare.

”Cu toată această organizare, foarte bună de data aceasta, sunt momente în care poţi să fii surprins de cantitatea de precipitaţii. Poliția Locală va trebui să intervină pentru a creea culoarul necesar acestor echipamente de deszăpezire. În acest an va fi dificil să intervenim pentru că încă avem şantiere în lucru. La Fundaţie, dar și la Octav Băncilă va fi foarte greu să deszăpezim. Lucrările de deszăpezire vor fi mult îngreuiate de lucrările pe care le avem în contin

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 4 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 6 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum o ora
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 12 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 10 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 12 ore
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 9 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum 4 ore
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 8 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-4°
sâm.

-4°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°