Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Părinţii elevilor de la Şcoala Nr. 3 Plai din Vicovu de Sus, nemulţumiţi de schimbarea directorului şcolii

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 27 noiembrie 2012 ·

Zeci de părinţi ai elevilor de la Şcoala Nr. 3 Plai din Vicovu de Sus, cărora li s-au adăugat şi cadre didactice ale unităţii de învăţământ, sunt nemulţumiţi de faptul că Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava a schimbat conducerea instituţiei de învăţământ.

Fostul director al şcolii Iulian Arcadie Schipor a fost înlocuit din funcţie în urmă cu câteva zile, conducerea unităţii de învăţământ fiind preluată de profesoara Ana Chira. Părinţi, elevi, dar şi profesori ai şcolii s-au arătat nemulţumiţi de înlocuirea din funcţie a directorului Iulian Arcadie Schipor şi încă de săptămâna trecută au mers la Inspectoratul Şcolar Suceava pentru a înregistra o sesizare scrisă cu privire la această situaţie. „Părinţii sunt nemulţumiţi. A refăcut (n.r. - fostul director Iulian Arcadie Schipor) şcoala, a renovat-o pe timp de criză. Este un director foarte bun şi nu vrem să fie schimbat”, a declarat Elena Cozma, unul dintre părinţii nemulţumiţi. Aceasta a mai spus că săptămâna trecută, împreună cu alţi părinţi şi cu câţiva profesori, a mers la Inspectoratul Şcolar pentru a discuta despre această problemă. „Am fost acolo joia trecută, am lăsat o hârtie scrisă, însă până acum nu s-a rezolvat nimic”, a mai spus părintele. Pe lângă nemulţumirea pe care o au legată de faptul că directorul Schipor a fost înlocuit, părinţii sunt supăraţi şi din cauză că Inspectoratul Şcolar a instalat la conducerea Şcolii 3 Plai un cadru didactic care nici măcar nu predă în această unitate de învăţământ.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Suceava susţin însă că schimbarea survenită la Şcoala 3 Plai din Vicovu de Sus este absolut legală şi firească, întrucât directorului Schipor i-a expirat mandatul de patru ani pe care-l avusese. „La Vicovu de Sus a fost o încetare de mandat şi în locul fostului director a fost numit cu delegaţie un alt cadru didactic”, a declarat purtătorul de cuvânt

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut Comisiei Europene să investigheze TikTok, în legătură cu „suspiciuni de manipulare a opiniei publice”

News.ro acum 6 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut, marţi, Comisiei Europene să iniţieze o investigaţie oficială a reţelei de socializare TikTok privind riscurile democratice legate de activitatea sa în România şi a conţinutului electoral difuzat î

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 5 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum o ora
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

Bolojan: PNL va propune în Parlament reducerea numărului de parlamentari la 300

Mediafax acum 4 ore
Liderul interimar al PNL, Ilie Bolojan, anunţă că parlamentarii liberali vor propune o amplă reformă a lumii politice. Prin proiect de lege se va susţine reducerea la 300 a numărului de parlamentari. De asemenea, se va solicita reducerea aparatului

Adolescent de 14 ani, în comă la spital. A fost găsit electrocutat lângă un tren. Băiatul are arsuri pe 45% din suprafaţa corpului

Ziare.com acum 3 ore
Incident grav în judeţul Suceava. Un băiat de 14 ani se zbate între viață și moarte după ce a fost găsit inconştient pe vagonul unui tren, în zona Gării Burdujeni, au anunţat, marţi, 26 noiembrie, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceav

VIDEO Călin Georgescu, ceartă cu jurnaliștii pe care i-a chemat la o conferință de presă și apoi a refuzat să ia întrebări: „Să știți că și Putin ia întrebări”

HotNews acum 6 ore
Candidatul independent i-a convocat pe jurnaliști pentru ora 17.00 în fața locuinței sale din Izvorani pentru o conferință de presă, dar le-a transmis că nu va lua întrebări și i-a acuzat că „aveți toate răspunsurile”. Jurnaliștii i-au atras atenția

CEO-ul TikTok convocat la Bruxelles. Parlamentul European cere explicaţii în urma cazului Călin Georgescu

Mediafax acum 2 ore
Eurodeputata şi lidera grupului politic Renew Europe, Valérie Hayer cere convocarea directorului TikTok la Bruxelles pentru a lămuri implicarea platformei în campania lui Călin Georgescu. Acest apel vine la doar două zile după victoria-şoc a lui Căl

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Libertatea acum 3 ore
Manifestații anti-Călin Georgescu au loc în mai multe orașe din România. Protestele continuă pentru a doua zi consecutiv, cu sute de tineri adunați în Piața Universității din București și în alte centre urbane, transmit HotNews și News.ro.

Mircea Geoană o susține pe Elena Lasconi în turul II. Ce spune despre Călin Georgescu

HotNews acum 6 ore
Fostul secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a anunţat marţi că pentru turul al doilea susţinerea lui merge către Elena Lasconi, „singurul candidat pro-european si pro-NATO rămas în această competiţie”. El a mai spus că ar fi simplistă re

SUA: Kamala Harris „rămâne în luptă” şi ar vrea să mai candideze o dată la preşedinţie

HotNews acum 2 ore
Vicepreşedinta democrată a SUA, Kamala Harris, învinsă categoric de republicanul Donald Trump la alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie, le-a exprimat în privat consilierilor şi aliaţilor săi că are în vedere două opţiuni pentru viitorul ei politic

Vremea

București
acum

mar.

2°/8°
mie.

2°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/9°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

-1°/7°
joi

3°/9°
vin.

3°/7°
Constanta
acum

mar.

3°/7°
mie.

4°/9°
joi

5°/9°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

mar.

0°/7°
mie.

4°/8°
joi

4°/7°
vin.

3°/6°
Timisoara
acum

mar.

3°/10°
mie.

3°/9°
joi

7°/11°
vin.

5°/8°