Ca să-şi convingă alegătorii că va fi un senator care va pedepsi nedreptatea, candidatul USL în colegiul Târgovişte –Moreni se plimbă de mână cu „Vlad Ţepeş”.
Sorin Roşca Stănescu, căci despre el este vorba, şi-a angajat un actor care îl întruchipează pe temutul domnitor. De fapt, în suita lui Roşca Stănescu sunt mai mulţi actori, care se schimbă între ei când obosesc, potrivit cotidianului „Gazeta Dâmboviţei”. „Am venit cu Vlad Ţepeş, ca un simbol nu numai al luptei anticorupţiei, ci şi ca un simbol al faptului că Vlad Ţepeş trebuie să fie în sufletul fiecăruia, să ne pedepsească şi dacă nu ne ţinem de cuvânt, nu numai dacă furăm”, a explicat Roşca Stănescu.
Iniţiativa a fost pe gustul USL, preşedintele PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, considerând-o o strategie bună.
„Este Vlad Ţepeş, l-a adus Roşca Stănescu şi a zis că el candidează aici, la Târgovişte, cu Ţepeş alături, care trebuie să vină şi să facă dreptate. A fost peste tot cu el, la toate întâlnirile electorale. Îmi spusese că vine şi într-o formulă nouă de prezentare, cu doi boieri legaţi în lanţuri, dar văd că nu a făcut-o şi pe asta. Este o strategie de PR de atragere a atenţiei asupra candidaturii. Cred că va avea succes. Peste tot unde a mers a trezit interesul celor de la miting, care întrebau ce e cu boierul’’, a spus, mândru, preşedintele PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu