Mi-a venit un prieten din străinătate, om plecat de vreo 20 de ani din ţară. A venit cu un necaz, o înmormântare, că altfel nu-i propice să vii în noiembrie în vacanţă. Mai ales în România. Tipul ştia că e campanie, dar cum nu-l pasionează politica, decât cea care-i trece prin burtă, n-a înţeles mare lucru din ceea ce se întâmplă în această perioadă. Afişe, bannere, panouri, fluturaşi, cartoteci, carteline, autocolante, căni, plase, chibrituri, brichete, pixuri, şorţuri etc. Spunea amicul ăsta al meu că la ei, în Germania, nici la Black Friday, nici de sărbători nu vezi atâtea materiale promoţionale.
Dar, cel mai mult l-a intrigat televiziunea. După o emisiune electorală, în care apăreau de-a valma candidaţi şi politicieni, preşedinţi şi procurori, ziarişti şi moderatori, actori şi balerine, unde show-bizz-ul artistic se împleteşte cu cel politic, unde respectul faţă de interlocutor e eclipsat doar de respectul de sine. Şi, mai mult decât atât, l-au şocat acuzele şi jignirile ce veneau pe bandă rulantă.
„Cum poate fi făcut în fel şi chip preşedintele ţării, cum poate să fie tăvălit în noroi cancelarul?”, a fost mirarea lui Nelu al meu, devenit Johann de circa 20 de ani din ţară. N-am apucat să-i spun că treaba asta nu e numai în campanie electorală, ci că astfel de „lesmajestăţi” se întâmplă zi de zi în ultimele şase luni, JohăNelu m-a mai încuiat odată: „Dar DNA-ul ăsta ce e?”. Arş, mi-am spus (pe româneşte, că în germană înseamnă cu totul altceva), cu asta m-a prins. Oare ei au acolo DNA? Sau se bazează doar pe instrumentele normale ale justiţiei? I-am explicat cu cuvintele mele că ţara noastră este o ţară specială, în tranziţie, cu multe suspiciuni în ceea ce priveşte corupţia şi că n-a fost suficientă o singură instituţie, adică Procuratura, ci a trebuit inventată una mai deosebită, mai specială, care să-i ia din scurt pe corupţi. Şi mi-am adus a
