Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Meci fără probleme pentru Universitatea II

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 27 noiembrie 2012 ·

Echipa secundă de handbal a Universității Suceava a reușit să obțină cea de-a șasea victorie din 11 meciuri disputate în turul Diviziei A, de această dată pe teren propriu, 39 – 33 în compania celor de la ACS Teleorman Alexandria. Elevii lui Leonard Bibirig au controlat partida de la un capăt la altul, astfel că la pauză aveau deja șase goluri avans, scor 17 – 11. După părerea antrenorului sucevean, în prima repriză a funcționat foarte bine apărarea, iar în partea a doua, elevii săi au jucat foarte bine pe faza a doua și contraatac, dar au neglijat puțin apărarea și acest lucru a făcut ca diferența finală să fie mai mică. Mai mult, tehnicianul sucevean recunoaște că față de anul trecut, Alexandria a aliniat o echipă mult mai puternică, așa cum sunt majoritatea formațiilor din acest sezon, trei dintre ele făcând față cu succes în Liga Națională. În meciul cu Alexandria, cel mai bun marcator al sucevenilor a fost Târzioru, cu 13 reușite, urmat de Aldica(9), Smeu(6), Negrușeri(5), Olariu și Roban, câte două goluri fiecare, iar Țigănașu și Dumitraș, un gol.

În următoarea etapă, sucevenii vor juca vineri la Galați, urmând să încheie turul pe 6 decembrie cu o partidă pe teren propriu cu CSM Bacău 2010.

Clasament:

1. Steaua București 11 11 0 0 435 – 282 22

2. Interhandball București 11 10 1 0 336 – 231 21

3. CSM Călărași 11 8 2 1 374 – 294 18

4. HC Vaslui 12 8 2 2 382 – 321 18

5. CSM Bacău 2010 11 8 0 3 387 – 265 16

6. Universitatea Suceava 11 6 0 5 353 – 311 12

7. Universitatea Galați 11 6 0 5 335 – 298 12

8. CSM Focșani 2007 11 5 0 6 259 – 274 10

9. Handbal Alexandria 11 3 1 7 299 – 345 7

10. Politehnica Iași 11 3 1 7 302 – 359 7

11. HC Buzău 2012 11 2 1 8 274 – 339 5

12. Dinamo II București 12 2 1 9 317 – 447 5

13. LPS Piatra Neamț 11 1 1 9 251 – 408 3

Universitatea Târgoviște 11

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Sănătăţii: „TVA-ul la medicamente va rămâne la valoarea minimală / Sporul pentru condiţii vătămătoare la personalul TESA va scădea”

Gandul acum 16 minute
„Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului”, a declarat duminică ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, într-o intervenție la Digi24. „Putem să împărţim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe reţet

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 4 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Cod portocaliu de furtuni în Hunedoara: ploi torenţiale, grindină şi vânt puternic

Ziarul Financiar acum 48 minute
Meteorologii au emis o avertizare de cod portocaliu duminică pentru mai multe localităţi din judeţul Hunedoara, unde sunt prognozate averse torenţiale, vânt cu rafale puternice, descărcări electrice frecvente şi grindină de dimensiuni medii. Centrul

Un nou mandat de arestare cerut pentru fostul președinte din Coreea de Sud. Lista acuzațiilor se lungește

HotNews acum 38 minute
Un consiliu special însărcinat să ancheteze asupra legii marţiale impuse pentru scurt timp în decembrie în Coreea de Sud a cerut din nou duminică un nou mandat de arestare împotriva fostului preşedinte Yoon Suk Yeol, informează AFP şi Reuters, citat

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 4 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Şeful Pentagului, Pete Hegseth, a invocat în mod fals lipsa armelor pentru a opri livrările către Ucraina, acuză democraţii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pete Hegseth, secretarul american al apărării, a oprit unilateral o livrare convenită de ajutor militar către Ucraina din cauza unor îngrijorări nefondate că stocurile de arme ale SUA sunt deficitare

Analiză: Industria jocurilor de noroc în genunchi, piaţa neagră explodează

Ziarul Financiar acum 2 ore
România continuă ofensiva fiscală asupra industriei jocurilor de noroc, propunând o nouă serie de majorări de taxe, cu scopul declarat de a creşte veniturile la buget cu până la 30%. În realitate însă, măsurile riscă să îngenuncheze definitiv piaţa

Incidente la meciul FCSB – CFR Cluj: Petarde, suspiciuni de droguri şi sancţiuni

Mediafax acum 4 ore
În urma finalei Supercupa României, dintre FCSB şi CFR Cluj, jandarmii au întocmit un act de constatare privind folosirea de materiale pirotehnice, care a fost transmis Poliţiei Capitalei pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale. A

UPDATE Incendiul de vegetație uscată de la Chilia, Tulcea, s-a reaprins! Se efectuează operațiuni de stingere cu elicopterul

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, 6 iulie 2025, în ciuda eforturilor susținute ale forțelor de intervenție, în această dimineață incendiul din zonă localității Chilia s-a reaprins, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile și al vegetației extrem de uscate, fiind necesară o n

Un copil de trei ani murit după ce a fost lovit de o mașină. A fost lăsat nesupravegheat și a ieșit în stradă

Adevarul acum 26 minute
Un copil în vârstă de trei ani a murit sâmbătă seara, după ce a fost lovit de un autoturism pe o stradă din oraşul Bumbeşti-Jiu, din județul Gorj.

Vremea

București
acum

34°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

33°
dum.

19°/34°
lun.

20°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

34°
dum.

19°/34°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
dum.

15°/32°
lun.

18°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

35°
dum.

17°/35°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°