Tocmai mă pregăteam a scrie despre tactica electorală absolut genială a perienilor de la Constanța, care nu-și popularizează meclele candidaților cu afișe pe panouri, fiindcă, ce să vezi, nu vor să contribuie la poluarea mediului cu mormane de hârtii tipărite. Am zis să nu fiu atât de ticălos încât să-mi închipui că nu hârtiile electorale ar fi problema, ci hârtiile alea mici, semnate de Isărescu și care se țin, în general, în portmoneu.

Tocmai mă pregăteam, când, hop!, văzui pe ecranul televizorului, pe activistul Ciurli Burli, verde de sus până jos, combătând cu arțag pe tema arestării primarului de la Năvodari. Ce i-a ieșit pe gură personajului m-a parcat într-o stare aflata undeva între râs homeric și flegmatul pe televizor. Cum bietul aparat cu tub catodic nu are nici o vină că găzduiește giugudani la ore de maximă audiență, am renunțat la activitatea cu scuipat și m-am tăvălit de râs. Elucubra Ciurli Burli despre obstrucționarea justiției de către ministrul Hașotti care, văleu!, a îndrăznit să-și exprime opinii în public în baza calității de cetățean al statului român. Vremelnic ministru, dar cetățean în înțelegerea mea limitată a ceea ce înseamnă democrație.

Ciurli Burli, care se visează deputat, a tăcut precum rahatul în păpușoi în zilele când activiștii de mediu au fost umflați cu duba, n-a căutat nici un scăunel prin vreun platou de televiziune, de pe care să măcăne și el ceva în privința dreptului de a îți exprima opinia pașnic, de a protesta, la o adică, atunci când te simți îndreptățit să protestezi. Activistul de ocazie (electorală) n-a zis nici miau în privința calității mediului de prin colegiul pe unde își închipuie că este o potențială variantă pentru alegător.

Ciurli Burli ar cânta și el o arie ca să-l audă poporul, dar se-aude prost și înfundat. Unii spun că fenomenul este generat de batista pe care a pus-o pe țambal, tocmai ca