Lucrările de reabilitare la faţada exterioară a Spitalului Judeţean Suceava s-au încheiat, iar unitatea şi-a prezentat noua faţă cu prilejul recentei vizite a premierului Victor Ponta. Valoarea investiţiei se cifrează la peste 5 milioane lei şi constituie o mare realizare, având în vedere că în cei 44 de ani, de când funcţionează spitalul, „nu s-a realizat nicio reparaţie la faţadele exterioare”, după cum a precizat managerul Vasile Râmbu.
În opinia managerului, reabilitarea faţadei se impunea, în primul rând, din punct de vedere al confortului termic şi al economiei de energie termică, contând foarte mult însă şi imaginea exterioară a unităţii. Proiectanţii au estimat că prin reabilitarea termică a clădirii spitalului consumul de energie termică şi costurile vor scădea cu minim 25%, la fel şi cheltuielile de exploatare.
Lucrările au constat în înlocuirea a peste 180 mp de tâmplărie din lemn cu una de PVC cu geam termoizolant, termoizolarea faţadelor pe o suprafaţă de 16.000 mp, înlocuirea a 5.300 de metri liniari de glafuri ş.a.m.d.
Pentru aceste lucrări, Ministerul Sănătăţii a alocat 4,349 milioane lei, 230.000 lei au venit de la Consiliul Judeţean Suceava, contribuţia spitalului fiind de 580.000 lei, bani proveniţi din venituri proprii.