Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce spune Adrian Năstase despre MOTIVAREA CONDAMNĂRII sale

Publicat in Romania Libera, marți 27 noiembrie 2012 ·

Fostul premier Adrian Năstase, aflat în detenţie în penitenciarul Jilava, scrie pe blog că nu a apucat să citească motivarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în dosarul "Trofeul calităţii", în care a fost condamnta la doi de închisoare cu executare.

Pe de altă parte, Adrian Năstase mărturiseşte că a câştigat un "pariu" făcut cu un prieten, şi anume că motivarea instanţei supreme va fi făcută publică în timpul campaniei pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie din motive de "strategie".

"Recursul de la ICCJ, în procesul afişelor electorale, a durat 5 săptămâni. Motivarea condamnării a durat 5 luni! A fost mai uşor de dat sentinţa! Nu am citit încă motivarea, aşa încât nu pot să o comentez, deocamdată.

Pot să vă spun însă că am făcut un pariu cu un prieten, eu spunând că motivarea va fi 'difuzată' în perioada campaniei electorale, iar el considerând că motivarea va fi dată după alegeri. Evident, am câştigat pariul, pentru că era o problemă de 'strategie'....", scrie Năstase pe blogul personal într-un text intitulat "Motivarea condamnării mele - am câştigat un pariu".

Citeşte şi MOTIVAREA judecătorilor: Adrian Năstase, un EXEMPLU NEGATIV. Fostul premier, principalul beneficiar al afacerii TROFEUL CALITĂŢII, pusă în mişcare pentru el

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a publicat, luni, motivarea sentinţei în dosarul "Trofeul calităţii". Potrivit judecatorilor „Influenţa reală a inculpatului Năstase Adrian asupra coinculpaţilor care l-au sprijinit în săvârşirea infracţiunii pentru care a fost cercetat rezultă şi din aceea că inculpatul era o personalitate marcantă a vieţii politice româneşti, ocupând diverse funcţii de demnitate publică. Este cert că inculpatul avea la vremea aceea autoritate şi influenţă asupra celorlalţi inculpaţi, conferită, în principal, de faptul că era preşedintele PSD, partidul de guvernământ de la ace

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Darryl Nirenberg, nominalizat oficial ambasador al SUA în România

Ziua Constanta acum 10 ore
Casa Albă a trimis către Senatul SUA nominalizarea noului ambasador american la București, Darryl Nirenberg, conform site-ului administrației americane. Casa Albă a trimis către Senatul SUA nominalizarea noului ambasador american la București, Darry

Un bărbat a murit, după ce s-a prăbușit un balot de paie peste el. Detalii de la IPJ Timiș

Ziua Constanta acum 8 ore
Un bărbat de 44 de ani a murit, astăzi, 18 iunie 2025, după ce s-a prăbușit peste el un balot de paie, pe câmp, pe raza localității Buzad, județul Timiș. Detalii de la IPJ Timiș: La data de 18 iunie 2025, polițiștii Secției 1 Rurale au fost sesizați

Marius Tucă Show începe joi, 19 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

AFM suspendă toate programele de finanțare, inclusiv Rabla pentru persoane fizice

Ceahlaul acum 13 ore
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a decis să suspende lansarea tuturor programelor de finanțare, inclusiv sesiunea Rabla pentru persoane fizice, care era planificată pentru 19 iunie, la ora 10:00. Acesta pare a fi un prim domino în ceea ce v

UE l-a convocat pe ambasadorul Rusiei la Bruxelles pentru a cere explicații despre agresarea diplomatei românce la Vladivostok

HotNews acum 13 ore
„Condamnăm orice act de violență împotriva diplomaților UE”, a declarat o purtătoare de cuvânt a executivului UE, citată de Associated Press. UE l-a convocat pe ambasadorul Rusiei la Bruxelles pentru a cere explicații după ce o diplomată româncă car

Mircea Negulescu, zis „Portocală”, va primi 1 milion de lei daune morale din partea foștilor inculpați care l-au acuzat de anchete abuzive

Gandul acum 6 ore
Miercuri, 18 iunie 2025, Tribunalul București a decis că fostul procuror DNA de la Ploiești, Mircea Negulescu, zis „Portocală”, trebuie să primească 1 milion de lei daune morale din partea unui grup de persoane pe care le-a cercetat penal în trecut

Trump către Putin: „Fă-mi o favoare, fii mediator pentru tine însuți!”

HotNews acum 9 ore
Donald Trump a declarat miercuri că omologul său rus Vladimir Putin ar trebui să se ocupe mai întâi de soluționarea negociată a războiului Rusiei cu Ucraina înainte de a-și oferi serviciile de mediator în conflictul dintre Israel și Iran, scrie AFP.

Ștrandul din Praid se redeschide de la 1 iulie 2025. Se fac lucrări de amenajare pentru redeschidere

Mediafax acum 6 ore
Lucrătorii de la Salrom au adus de la Dej mai mulți saci de sare pentru a asigura salinitatea apei și fac lucrări de amenajare pentru redeschiderea zonei de agrement. Faptul că ștrandul va fi funcțional de la 1 iulie cel târziu le dă speranțe comerc

Producătorii și importatorii de automobile condamnă decizia de suspendare a programului Rabla 2025: „Destabilizează piața auto”

G4Media acum 13 ore
Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile din România (APIA) condamnă decizia politică de a suspenda programul Rabla Auto 2025, spunând că destabilizează piața auto și încrederea publică în autorități. Urmărește mai jos producțiile vi

Emisiunile zilei joi, 19 iunie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Vremea

București
acum

20°
joi

20°/35°
vin.

18°/26°
sâm.

15°/26°
dum.

15°/26°
Iasi
acum

17°
joi

17°/30°
vin.

14°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

17°
joi

17°/27°
vin.

18°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

16°/22°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/32°
vin.

12°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
Timisoara
acum

17°
joi

17°/33°
vin.

17°/27°
sâm.

12°/26°
dum.

12°/29°