Asociația "De Dragul Artei" lansează trei noi titluri ale Editurii Cartea Copiilor, miercuri, 28 noiembrie, începând cu ora 18:00, în mansarda Ceainăriei Cărturești- Verona. În cadrul evenimentului cei prezenți vor putea admira ilustrații de poveste din „Stejarul pitic, cel mai bun tatic!”, „Călătorie printre ierburi și lumină” și „Poezii din copilărie”, însoțite de momente de lectură, joc și voie bună.
Evenimentul-expoziție urmăreste pe deoparte să mijlocească întâlnirea dintre copii, autori și ilustratori iar pe de altă parte, să sustină ideea că ilustrațiile de carte pentru copii sunt foarte importante pentru dezvoltarea imaginatiei și creativității celor mici, de aceea trebuie realizate de artiști profesioniști.
Diferite intre ele, interactive, poetice sau narative, noile cărti ale editurii Cartea Copiilor oferă celor mici și mari povești ințelepte și poezii mult iubite, prezentând totodata potențialul ilustratorilor români.
În ”Călătorie printre ierburi și lumina” de Iulia Iordan, cu ilustrații de Cristiana Radu, fișele botanice se îmbină cu povestea lui Luli și a cățelului ei, în jocul lor de descoperire a unor informații surprinzătoare despre cele mai interesante plante din mediul înconjurator. Cartea va fi dezvaluită copiilor într-un colț plin de plante verzi și frumos mirositoare unde cei mici vor realiza propriile ilusratții la cartea proprie a naturii sau se vor juca cu forme de frunze diferite.
“Stejarul pitic, cel mai bun tătic!” de Victoria Pătraşcu, cu ilustraţii de Livia Coloji va fi prezentată într-un colț al frunzelor și ghindelor, cu jocuri în care poveștile inteligente și amuzante vor fi istorisite pe scurt de autoare.
Antologia “Poezii din copilarie”, in paginile căreia scriitori români clasici și personaje de poezie mult-iubite și-au dat întâlnire, va fi pretext pentru joacă în versuri si ilustrații.
Sc