Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor ce se vor produce în intervalul 26 noiembrie - 9 decembrie, în fiecare regiune a ţării. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.
Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.
BANAT
În primele zile ale intervalului vremea se va încălzi, astfel încât valorile termice maxime vor urca, în medie, până la 16...18 grade. Începând cu data de 30 noiembrie temperaturile vor scădea uşor şi treptat, ajungând în medie până în jur de 4 grade, în intervalul 5 - 9 decembrie. Temperaturile minime se vor menţine pozitive până în jurul datei de 4 decembrie, după care vor scădea la valori medii, uşor sub pragul de 0 grade.
Începând din 28 noiembrie şi până la sfârşitul intervalului vor fi ploi în general slabe cantitativ, cu menţiunea că în perioada 5 – 9 decembrie vor fi posibile şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.
CRIŞANA
Vremea se va încălzi în primele zile ale intervalului, astfel încât valorile maxime vor urca în medie până în jur de 16 grade. De la sfârşitul lunii noiembrie, vreme va intra într-un proces de răcire treptată. Temperaturile diurne vor scădea, în medie, până la 2...4 grade, în intervalul 5 - 9 decembrie. Minimele termice vor fi pozitive până în jurul datei de 4 decembrie, după care vor scădea şi sub pragul de îngheţ.
Va ploua în general slab cantitativ, începând din 28 noiembrie şi până la sfârşitul intervalului, dar în perioada 5 – 9 decembrie vor fi posibile şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.
TRANSILVANIA
Valo