Nişte politicieni superficiali din România, pe care doar conjunctura favorabilă îi va aduce la putere pe 9 decembrie pentru următorii patru ani, se remarcă aproape zilnic prin aroganţa cu care fac declaraţii despre UE şi liderii acesteia. "România nu este o colonie a Uniunii Europene!", spun răspicat conducătorii USL, acompaniaţi din puşcărie de fostul prim ministru Adrian Năstase. Dar ce este, mă rog, acum România în Europa?

Adormirea lui Crin Antonescu în timpul discursului de vineri de la Iaşi al lui Victor Ponta este firească. Să auzi (şi să spui) în fiecare zi aceleaşi poveşti populiste, aceleaşi ironii despre Băsescu sau aceleaşi promisiuni fără acoperire, poate deveni un lucru obositor. Apoi, este firesc să adormi de plictiseală atunci când toată ziua nu ai nimic concret de făcut, când, deşi mai sunt două săptămîni până la alegeri, adversarul politic aproape s-a predat şi când ştii că în următorii patru ani partidul tău va fi la putere, deşi tu personal, nu vei avea nici o treabă deosebită de făcut, ci doar aceea de a-ţi apăra scaunul de alţi pretendenţi. Tot plictiseala te poate impinge să mai arunci din când în când şi câte o declaraţie cu "ţâfnă şi arţag" la adresa liderilor UE, după cum a remarcat Călin Popescu Tăriceanu , gândindu-te probabil că va da bine la electoratul mândru şi naţionalist dar fără să te gândeşti, o clipă măcar, că cei pe care-i jigneşti acum s-ar putea ca într-o zi, când vei avea mare nevoie de ei, să-ţi întoarcă spatele.

Dar dacă UE ne-ar întoarce spatele nouă, tuturor?

Atunci când vorbesc despre statutul României în UE, despre faptul că ar trebui (şi am putea) să folosim dreptul de veto la Consiliul European dacă nu vom primi câte fonduri cerem sau când ne povestesc de ce nu au dreptul Merkel, Barroso sau Reading ("birocraţii care duc Europa de râpă") să ne dea lecţii despre statul de drept sa