Au crezut că vor face bani cu uşurinţă dar au avut ghinion. La acest sfârşit de săptămână, mai exact în noaptea de 24/25 noiembrie, poliţiştii Secţiei numărul 2 Poliţie au prins în flagrant, în timp ce furau acumulatori auto, trei tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani, toţi din Arad.
De fapt, cei trei sunt suspectaţi că au sustras zeci de acumulatori auto, de la autoturisme parcate pe raza municipiului Arad.
Prejudiciul cauzat, în valoare de aproximativ 2.000 lei, a fost recuperat în totalitate, pe numele celor trei tineri fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Doi dintre tineri au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă, urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad cu propunere de arestare preventivă.
În continuare poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a acestora.