În 2004, Dacia era o marcă relativ necunoscută în cealaltă jumătate a Europei. Preluată de Renault în 1999, la ideea lui Louis Schweitzer, preşedintele vizionar al grupului, după ce a încercat să achiziţioneze tot în Europa de Est, dar fără succes, Skoda, Dacia a devenit astăzi un fenomen, concurenţii îi urmează exemplul - chiar şi Volkswagen se gândeşte la o marcă low-cost -, iar modelele sale vor reprezenta la sfârşitul lui 2012 peste un milion de automobile din totalul vânzărilor mondiale ale Renault, se arată într-un articol publicat de cotidianul La Repubblica.
La început a fost sugestia unui automobil la preţul de 5.000 de euro, încredinţată unui grup de ingineri din umbra ''Technocentre'' a grupului Renault ''ca un comando''. Apoi, prima maşină ''low cost'' a mileniului trei a ajuns pe piaţa Europei de Est. Loganul costă aproape dublu, dar este o berlină medie cu cinci locuri de dimensiuni medii, nu un ''dovleac''.
Logan, Sandero, Duster, Lodgy şi ultima creată, Dokker, sunt deja o familie numeroasă şi plac aproape peste tot, nu în Iran şi India, dar cu siguranţă pe pieţele sofisticate din Europa de Vest. Peste 100.000 au fost vândute numai în Italia.
Se întâmplă ca un proiect, născut cu sprijinul preşedintelui grupului, dar considerat ''clandestin'' într-un mediu în care fiecare inginer visează să facă un Audi sau un Ferrari, să devină cel mai potrivit pentru aceste vremuri. Pentru a spune 'la modă', francezii folosesc şi expresia 'dans le vent''. Dacia devine ideea 'în vântul'' crizei. Modelele ei sunt ieftine cu adevărat, au ceea ce este necesar şi renunţă doar la ceea ce este de prisos. Un secret: se dovedesc de încredere.
''Low-cost-ul'' este o diversitate care funcţionează. Plecând de la ''filosofia'' productivă pentru care Schweitzer nu se teme să-l evoce pe Frankenstein pentru a defini ''creaturile sale româneşti'
