O tânără de 20 de ani a ajuns la spital duminică seară, după ce s-a urcat în maşina condusă de un bărbat beat şi fără permis. Potrivit anchetei poliţiştilor rutieri, Dan A. de 29 de ani, din Darabani a pierdut controlul volanului, din cauza vitezei şi a lipsei de experienţă, maşina izbindu-se violent de un mal de pământ. În urma accidentului, Geanina P. din Păltiniş, pasageră pe scaunul din faţă, a suferit un politraumatism cranian, precum şi traumatisme la membre şi torace. Deşi a văzut că este rănită, bărbatul a abandonat-o în autoturismul avariat. Fata a fost dusă la spital cu ambulanţa şi internată. Găsit în scurt timp, în Darabani, Dan A. a fost testat cu fiola alcooltest, aceasta înverzindu-se în proporţie de 50%. Bărbatul a refuzat, însă, să meargă la spital pentru a i se recolta probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. O tânără de 20 de ani a ajuns la spital duminică seară, după ce s-a urcat în maşina condusă de un bărbat beat şi fără permis. Potrivit anchetei poliţiştilor rutieri, Dan A. de 29 de ani, din Darabani a pierdut controlul volanului, din cauza vitezei şi a lipsei de experienţă, maşina izbindu-se violent de un mal de pământ. În urma accidentului, Geanina P. din Păltiniş, pasageră pe scaunul din faţă, a suferit un politraumatism cranian, precum şi traumatisme la membre şi torace. Deşi a văzut că este rănită, bărbatul a abandonat-o în autoturismul avariat. Fata a fost dusă la spital cu ambulanţa şi internată. Găsit în scurt timp, în Darabani, Dan A. a fost testat cu fiola alcooltest, aceasta înverzindu-se în proporţie de 50%. Bărbatul a refuzat, însă, să meargă la spital pentru a i se recolta probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.