Judeţul Iaşi este pregătit, teoretic, pentru sezonul rece. Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Cristian Adomniţei, a inspectat în cursul zilei de ieri bazele de deszăpezire din judeţ. Singura nemulţumire a şefului judeţului a fost starea cauciucurilor în cazul a două utilaje de la baza din zona municipiului Iaşi.
„În judeţ, există două baze, la Târgu Frumos şi Paşcani. În afară de acestea, mai sunt două puncte de sprijin, la Miroslava şi Vlădeni. Nu am identificat probleme în nivelul de pregătire a acestora pentru sezonul rece, am descoperit chiar că aveau cantităţi mai mari de material antiderapant decât cele asumateprin contract”, a declarat directorul Direcţiei de Administrare a Drumurilor Judeţene (DADJ), Daniel Minciună. Potrivit acestuia, la nivelul judeţului sunt disponibile 14 camioane cu lamă, şapte autogredere, cinci încărcătoare frontale şi cinci autofreze. Întreţinerea drumurilor judeţene pe timp de iarnă va costa bugetul judeţului aproape un milion de euro. Contractul a fost câştigat de asocierea de firme formată din Eky Sam SRL, Ted Construct SRL şi Enviro Construct SRL.
sursa evenimentul.ro
Judeţul Iaşi este pregătit, teoretic, pentru sezonul rece. Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Cristian Adomniţei, a inspectat în cursul zilei de ieri bazele de deszăpezire din judeţ. Singura nemulţumire a şefului judeţului a fost starea cauciucurilor în cazul a două utilaje de la baza din zona municipiului Iaşi.
„În judeţ, există două baze, la Târgu Frumos şi Paşcani. În afară de acestea, mai sunt două puncte de sprijin, la Miroslava şi Vlădeni. Nu am identificat probleme în nivelul de pregătire a acestora pentru sezonul rece, am descoperit chiar că aveau cantităţi mai mari de material antiderapant decât cele asumateprin contract”, a declarat directorul Direcţiei de Administrare a Drumurilor Judeţene (DADJ), Daniel Minc