Antrenorul formaţiei Dinamo, Dorinel Munteanu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că se aştepta ca Steaua să nu poată păstra ritmul de joc arătat până acum în campionat, precizând că doar Barcelona a reuşit acest lucru.
Tehnicianul dinamovist a precizat că jocul echipei sale va deveni mai ofensiv doar după ce va creşte încrederea jucătorilor în potenţialul lor. "E clar că e un loc care nu ne face cinste, nici nouă nici suporterilor. Jucătorii sunt afectaţi de această poziţie şi trebuie să conştientizeze lucrurile pentru a urca. Sunt convins că vor face totul pentru a arăta altfel. Jucătorii trebuie să-şi recapete încrederea în ei. E normal că Dinamo va avea un joc ofensiv, dar în primul rând avem nevoie de calificare în semifinalele Cupei României şi să acumulăm puncte pentru a creşte moralul. Noi ne gândim la următorul pas, înaintea noastră, până la Steaua, sunt destule echipe. Este important să reducem diferenţa de puncte şi vom vedea la final. Nu ştiu pentru cine ar putea fi îmbucurătoare înfrângerea Stelei. Eu am spus de la început că nicio echipă, indiderent de numele ei, nu poate avea un ritm aşa cum l-a dus Steaua până acum. Este clar. O singură echipă poate, Barcelona, care a mers patru ani la rând, e unica în lume", a spus Munteanu.
Antrenorul se bucură de faptul că nu a avut parte de o primire ostilă din partea suporterilor dinamovişti.
"Nu am avut parte de o primire ostilă, chiar dacă eu aşa mă aşteptam. Sunt convins că principala lor dorinţă este ca echipa să câştige şi principala dorinţă a jucătorilor este ca suporterii să fie alături de echipă. E devreme să vorbesc acum despre achiziţii de jucători. Am discutat cu cei trei acţionari, dar nu pot da amănunte. Jucătorul determinant trebuie să apară în urma randamentului. Pentru mine vedeta este echipa şi în urma randamentului va apărea şi liderul de care Dinamo are nevoie