Directorul sportiv al clubului Spezia, Nelso Ricci, a declarat, luni, că fundaşul Dorin Goian este cea mai mare dezamăgire a sa, informează site-ul cittadellaspezia.com.
"Goian este cea mai mare dezamăgire a mea. A jucat cu personalitate la Palermo, a fost lider Glasgow Rangers şi la naţionala României, dar acum nu este la nivelul la care ne aşteptam. Când l-am adus am crezut că ne va ajuta să facem un salt calitativ", a spus Ricci.
Site-ul cittadellaspezia.com a scris că oficialii clubului din Serie B intenţionează să trateze rezilierea contractului lui Dorin Goian. De asemenea, sursa citată menţionează că diriguitorii grupării italiene sunt interesaţi de achiziţionarea unui alt internaţional român, Valerică Găman de la Astra Ploieşti.
Pe lista de achiziţii a clubului Spezia se mai află şi mijlocaşul brazilian Renan, care a fost achiziţionat de Sampdoria Genova de la CFR Cluj.
Dorin Goian, în vârstă de 31 de ani, a fost împrumutat în această vară de Glasgow Rangers la Spezia.
Sursa: Mediafax
Directorul sportiv al clubului Spezia, Nelso Ricci, a declarat, luni, că fundaşul Dorin Goian este cea mai mare dezamăgire a sa, informează site-ul cittadellaspezia.com.
"Goian este cea mai mare dezamăgire a mea. A jucat cu personalitate la Palermo, a fost lider Glasgow Rangers şi la naţionala României, dar acum nu este la nivelul la care ne aşteptam. Când l-am adus am crezut că ne va ajuta să facem un salt calitativ", a spus Ricci.
Site-ul cittadellaspezia.com a scris că oficialii clubului din Serie B intenţionează să trateze rezilierea contractului lui Dorin Goian. De asemenea, sursa citată menţionează că diriguitorii grupării italiene sunt interesaţi de achiziţionarea unui alt internaţional român, Valerică Găman de la Astra Ploieşti.
Pe lista de achiziţii a clubului Spezia se mai află şi mijlocaşul brazilian Renan, c