Ministrii de Finante din zona euro si Fondul Monetar International (FMI) au ajuns, marti dimineata, la un acord in ceea ce priveste transa din pachetul de salvare care urmeaza sa fie acordata Greciei.
Oficialii au stabilit ca datoria statului elen sa fie taiata cu 40 miliarde de euro, 124% din PIB pana in 2020, pregatind astfel terenul pentru a-i acorda suma necesara, de aproximativ 44 miliarde de euro, informeaza BBC.
Premierul tarii, Antonis Samaras, a salutat acordul, precizand ca "o noua zi a inceput pentru toti grecii".
Pietele financiare au reactionat pozitiv la aceasta veste, bursele din Asia si Australia inregistrand cresteri intre 0,5% si 1%.
De asemenea, euro a atins cel mai inalt nivel in comparatie cu dolarul, de la 31 octombrie, ajungand la o cotatie de 1,3010 dolari/euro.
Intelegerea a venit dupa mai mult de 10 ore de discutii si dupa doua negocieri esuate, in aceasta luna.
Grecia: A treia oara este cu noroc?
Banii primiti de la creditorii internationali vor fi folositi pentru plata pensiilor si salariilor, la sfarsitul anului.
Liderul ministrilor de Finante din zona euro, Jean-Claude Juncker, a precizat ca Grecia va primi o transa din imprumut pe 13 decembrie, pe care o asteapta inca din iunie. Restul sumei, pana la 43,7 miliarde de euro, va fi efectuata in trei transe in cursul primului trimestru al anului 2013.
Presedintele Bancii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a mentionat ca intelegerea va avea ca efect "cresterea increderii in Europa si in statul elen".
Insa Juncker considera ca nu va avea doar impact financiar.
"Nu se rezuma totul doar la bani. Intelegerea reprezinta o promisiune pentru un viitor mai bun pentru Grecia si pentru restul zonei euro", a subliniat oficialul.
Acordul include scaderea doba