Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Invitatie la Serata Literarã

Publicat in Vremea Noua, miercuri 28 noiembrie 2012 ·

EVENIMENT Muzeul “Vasile Pârvan” din Bârlad, în colaborare cu Consiliul Judetean Vaslui, organizeazã astãzi, de la ora 17.30, o seratã literarã cu tema “Teatratorul” Ion Sava. Invitat special la acest eveniment va fi dr. Dorin Mihãilescu, regizor la Teatrul “Victor Ion Popa”. Pe lângã prezentarea aspectelor principale din viata si opera lui Ion Sava, organizatorii seratei au inclus în program si un scurt fragment din spectacolul “Lada” ce s-a jucat de curând pe scena teatrului bârlãdean, în regia Irinei Popescu-Boieru. “Dedicãm aceastã Seratã lui Ion Sava, pentru cã se împlinesc 65 de ani de la trecerea sa în nefiintã. De asemenea, putini cunosc faptul cã el este considerat ca fiind primul regizor român. Credem cã va fi o seratã specialã si de aceea nu trebuie ratatã de toti cei care iubesc teatrul si literatura, mai ales cã accesul este liber”, a declarat organizatoarea evenimentului, muzeograf Alina Butnaru. Ca de fiecare datã, evenimentul va avea loc la sediul muzeului din strada Republicii 235, în sectia Personalitãti bârlãdene. Ion Sava (1900 – 1947) este considerat cel mai de seamã regizor al perioadei interbelice. El este si initiatorul spectacologiei, în care regia este consideratã o stiintã bazatã pe logica pur arhitecturalã.

EVENIMENT Muzeul “Vasile Pârvan” din Bârlad, în colaborare cu Consiliul Judetean Vaslui, organizeazã astãzi, de la ora 17.30, o seratã literarã cu tema “Teatratorul” Ion Sava. Invitat special la acest eveniment va fi dr. Dorin Mihãilescu, regizor la Teatrul “Victor Ion Popa”. Pe lângã prezentarea aspectelor principale din viata si opera lui Ion Sava, organizatorii seratei au inclus în program si un scurt fragment din spectacolul “Lada” ce s-a jucat de curând pe scena teatrului bârlãdean, în regia Irinei Popescu-Boieru. “Dedicãm aceastã Seratã lui Ion Sava, pentru cã se împlinesc 65 de ani de la trecerea sa în nefiintã. De asem

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul interimar Cătălin Predoiu, primele discuții cu miniștrii din Cabinet, după preluarea mandatului

Ziua Constanta acum 22 minute
Premierul interimar Cătălin Predoiu are, miercuri, discuţii cu miniştrii din Cabinet, după preluarea mandatului, întâlnirile urmând să aibă loc începând cu ora 9.00. Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, l-a primit luni, 5 mai 2025, pe M

VIDEO George Simion anunță că este „pregătit” să înceapă dezbaterile cu Nicușor Dan

HotNews acum 4 ore
George Simion, care a câștigat detașat primul tur al alegerilor prezidențiale, a anunțat marți, la un eveniment organizat la Parlament, că este deschis să înceapă dezbaterile cu Nicușor Dan la televiziuni. Înaintea turului I, liderul AUR nu a partic

Cursul euro-leu la un maxim istoric! Euro a trecut pragul de 5 lei

Ziua Constanta acum 3 ore
Moneda națională s-a depreciat marți, în raport cu euro. Mai exact Banca Națională a României (BNR) a calculat un curs de la 5,0378 lei, în creștere cu 6,03 bani (+1,21%) față de cotația precedentă, de 4,9775 lei. Astfel, astăzi a fost înregistrat u

Ministerul Educaţiei: S-au primit CERERI pentru înscrierea a peste 155.000 de copii în clasa pregătitoare

Gandul acum 8 minute
Ministerul Educaţiei anunţă că s-au primit cereri pentru înscrierea a peste 155.000 de copii în clasa pregătitoare. De miercuri începe repartizarea celor mici. Apoi, va avea loc cea de-a doua etapă de înscriere. „Astăzi se încheie perioada de depune

VIDEO Când se deschide Transfăgărășan / Cum arată acum cel mai spectaculos drum din România

HotNews acum 2 ore
Circulația pe Transfăgărășan se va deschide în următoarele două săptămâni, mult mai devreme față de termenul obișnuit, a anunțat, marți, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov. „Transfăgărăşanul se va deschide în următoarele două săpt

BREAKING: Friedrich Merz nu a obținut majoritatea necesară pentru a deveni cancelar al Germaniei, o lovitură pentru coaliția sa / Ce urmează

HotNews acum 5 ore
Prima rundă de vot din Bundestagul german pentru alegerea noului cancelar a eșuat în mod neașteptat. Friedrich Merz nu a reușit să atingă majoritatea necesară de 316 voturi, scriu Reuters și Bild. Liderul conservator german Friedrich Merz nu a obțin

Jean Vlădoiu, de urgență la spital! A suferit un infarct

Ziua Constanta acum 35 minute
Fostul internațional Jean Vlădoiu, 56 de ani, 28 de selecții și două goluri pentru România, suferit un infarct și este internat în spital. Jean este conștient și urmează să fie supus unor investigații amănunțite, a dezvăluit WeLoveSport. Ce mesaj a

UE va impune tarife la produse americane în valoare de 100 de miliarde de euro dacă discuţiile bilaterale eşuează

G4Media acum o ora
Uniunea Europeană intenţionează să impună tarife vamale suplimentare pentru produse americane în valoare de aproximativ 100 de miliarde de euro, în eventualitatea în care discuţiile comerciale care se poartă în prezent nu vor duce la un rezultat sat

VIDEO Lidera POT, Anamaria Gavrilă, către jurnaliștii din Parlament care îi puneau întrebări: „Voi sunteți pe cale de dispariție”

HotNews acum 20 minute
Jurnaliștii prezenți marți la Parlament au încercat să obțină un punct de vedere de la președinta POT, Anamaria Gavrilă, la acuzațiile deputatului Dorin Popa, care spune că l-a amenințat. „Abia aștept să vă văd gone”, le-a spus Gavrilă jurnaliștilor

Vasile Bănescu: „Poporul nu e lăudat decât de cel ce îşi propune să-i vândă ceva sau să-i fure ceva”

Adevarul acum 21 minute
La două zile de la primul tur al alegerilor prezidențiale, Vasile Bănescu, fost purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, a postat pe Facebook o maximă a unui filosof celebru despre interesele celor care își laudă poporul.

Vremea

București
acum

22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/25°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
Iasi
acum

18°
mar.

11°/18°
mie.

10°/15°
joi

9°/13°
vin.

9°/10°
Constanta
acum

21°
mar.

12°/21°
mie.

13°/22°
joi

12°/14°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

11°/17°
mie.

9°/17°
joi

8°/15°
vin.

6°/13°
Timisoara
acum

20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/15°
vin.

6°/17°