Ceea ce îmi doresc pentru comunităţile locale vâlcene sunt măsuri şi politici generatoare de bunăstare, ce stau în puterea noastră, a tuturor. Experienţa mea neîntreruptă în administraţia publică din ultimii opt ani va fi şi pe mai departe pusă în slujba dumneavoastră, dacă pe 9 decembrie mă veţi vota deputat în Parlamentul României. În comunitatea europeană (Austria, Italia, Franţa fiind exemple excelente), turismul şi călătoriile asigură locuri de muncă şi bunăstare pentru populaţie. Prin turism se stimulează antreprenoriatul, se crează noi locuri de muncă şi se dezvoltă comunitatea locală. Astfel, promovarea cu succes a potenţialului balneo-climateric şi monahal din Vâlcea, va face ca serviciile în turism să absoarbă până la 65% din forţa de muncă locală neocupată. Toate acestea, coroborate cu scăderea la nivel naţional a cotei unice de la 16% la 12% şi a contribuţiilor cu asigurările sociale (CAS) cu 5%, susţinute de Alianţa România Dreaptă (ARD), vor încuraja investiţiile în judeţul nostru. De asemenea, majorarea salariului minim, de la 740 lei în prezent, la 850 lei în 2013 şi la 1.000 lei în 2015, alături de diminuarea inflației, va reface puterea de cumpărare a populaţiei. Salvarea locurilor de muncă de la Oltchim
- Salvarea locurilor de muncă de pe platformă, printr-o privatizare corectă, corelată cu repornirea rafinăriei ARPECHIM, asigurându-se astfel funcţionarea integrată şi profitabilă a celor două unităţi industriale, aşa cum au fost ele proiectate de la bun început - Crearea a cel puţin 1.000 locuri de muncă suplimentare rezultate din fuziunea celor două capacităţi de producţie, cifra de afaceri anuală fiind estimată la 2 miliarde Euro, ce vor genera taxe şi impozite direcţionate către dezvoltarea judeţului
Învățământ public
- Descentralizarea și eliminarea politicului din sistemul de învăţământ public, cu alocarea a 6% din PIB - M