Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DNA cere arestarea preventivă a deputatului PSD Ion Stan

Publicat in Antena 3, marți 27 noiembrie 2012 ·

UPDATE 11:40- Ministrul Justiţiei a transmis preşedintelui Camerei Deputaţilor solicitarea de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Ion Stan, acuzat de săvârşirea a două infracţiuni de trafic de influenţă, ce fac obiectul unui dosar penal instrumentat de procurorii anticorupţie.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) cer ministrului Justiţiei să solicite Camerei Deputaţilor încuviinţarea arestării preventive a deputatului PSD Ion Stan, cercetat pentru trafic de influenţă.

În cazul în care Parlamentul va aproba cererea DNA, deputatul va fi dus în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care la rândul său trebuie să decidă dacă Stan va fi cercetat în libertate sau în stare de arest preventiv.

DNA a început urmărirea penală faţă de Ion Stan pentru două infracţiuni de trafic de influenţă.

Procurorii DNA arată, în ordonanţa de începere a urmăririi penale, că Ion Stan a cerut 130.000 de lei de la persoana care l-a denunţat, bani care urmau să fie folosiţi pentru cumpărarea de combustibil pentru unele autoturisme ce urmau să fie folosite în campania electorală a deputatului. De asemenea, de banii respectivi urmau să fie cumpărate alimente care să fie împărţite alegătorilor în preajma alegerilor din 9 decembrie.

În schimb, Ion Stan i-a promis omului de afaceri că îi va obţine contracte cu statul, prin influenţa pe care o are asupra unor funcţionari cu putere de decizie.

Procurorii DNA mai arată că Ion Stan a primit în perioada mai-iunie 2009, în mod indirect, în beneficiul PSD, produse pentru campania electorală în valoare de circa 100.000 euro.

Ion Stan a fost audiat la DNA pe 23 şi 26 noiembrie. Pe 23 noiembrie, întrebat dacă a discutat cu colegii de partid şi cu preşedintele PSD, Victor Ponta, despre dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, deputatul Ion S

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”

Adevarul acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, marţi, că este pregătit se semneze acordul privind mineralele rare şi că este gata să coopereze sub „conducerea puternică” a lui Donald Trump, după ce acesta a oprit, luni seară, transporturile m

Nicuşor Dan și Elena Lasconi, reacții după declarațiile Rusiei în favoarea lui Călin Georgescu: „Un semnal de alarmă pentru statul român” / „Moscova a ajuns să îl susţină pe faţă”

HotNews acum o ora
Comunicatul transmis marţi de Serviciul de Informaţii Externe al Rusiei reprezintă primul act public oficial prin care Moscova intervine în sprijinul unui candidat în alegerile prezidenţiale din România şi „un semnal de alarmă extrem de important pe

Călin Georgescu își depune vineri candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 4 ore
Candidatul independent Călin Georgescu, susținut de partidele parlamentare AUR și POT, își va depune candidatura pentru alegerile prezidențiale mai vineri, 7 martie, la ora 16:00, la Biroul Electoral Central (BEC). Georgescu era așteptat să își depu

"Semnal de alarmă pentru statul român". Reacția lui Nicușor Dan după ce Serviciile Moscovei au sărit în apărarea lui Călin Georgescu

Ziare.com acum 2 ore
Nicuşor Dan, primarul Capitalei și candidat independent în alegerile prezidenţiale, a afirmat marţi, 4 martie, că ultimele declaraţii ale Serviciului rus de Informaţii Externe reprezintă ”primul act public oficial prin care Rusia intervine în spriji

"Votul pentru Georgescu, o batjocură la adresa celor care au murit în 1989". Atac dur al lui Burduja după ce candidatul suveranist a declarat că vrea România afară din UE și NATO

Ziare.com acum 2 ore
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, l-a atacat marţi, 4 martie, într-o postare pe pagina personală de Facebook pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, Călin Georgescu. Burduja a spus despre Georgescu că nu mai las

Călin Georgescu a pierdut la Tribunalul UE, unde a cerut instanţei să oblige Guvernul la reluarea turului doi

News.ro acum 2 ore
Călin Georgescu a pierdut procesul la Tribunalul UE, care i-a respins acţiunea prin care a cerut reluarea turului doi al alegerilor prezidenţiale, anunţă G4Media. Tribunalul i-a respins acţiunea şi nu s-a pronunţat pe cerere, iar în ordonanţa de res

Ministerul de Externe consideră afirmaţiile serviciilor ruseşti ”ridicole şi complet neavenite”: Fac parte din seria de acţiuni hibride desfăşurate de Federaţia Rusă pentru a submina democraţia în România

News.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmite, marţi, că, afirmaţiile serviciilor ruseşti sunt ”ridicole şi complet neavenite” şi ”fac parte din seria de acţiuni hibride desfăşurate de Federaţia Rusă pentru a submina democraţia în România”. ”MAE pre

Marcel Ciolacu: Faptul că un serviciu secret al Rusiei se poziționează față de decizii ale autorităților române este de netolerat! / Rusia nu poate transmite autorităților române pe cine să ancheteze și pe cine nu / Rusia nu poate dicta pe cine să aleagă românii și pe cine nu

G4Media acum 3 ore
Premierul României a reacționat dur într-o postare pe pagina personală de Facebook față de susținerile neprobate ale Serviciului de Informații Externe al Rusiei, potrivit cărora decizia procurorilor români de a-l ancheta penal pe Călin Georgescu „es

Votați pentru Stațiunea turistică Tășnad ca „Destinația Anului 2025”

Buletin de Carei acum 2 ore
• publicat la: 4 martie 2025

Zelenski, primul mesaj după sistarea sprijinului militar al SUA: Conflictul de la Casa Albă cu Trump a fost „regretabil”, iar Ucraina este pregătită să se așeze la masa negocierilor

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a emis marți o declarație de presă în care afirmă că întâlnirea sa din Biroul Oval de săptămâna trecută cu președintele american Donald Trump „nu a mers așa cum trebuia”, descriind-o ca fiind „regretabilă” ș

Vremea

București
acum

mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/19°
Constanta
acum

mar.

2°/9°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

0°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

mar.

2°/12°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°