O colegă de breaslă a revenit asupra subiectului pe pagina personală de pe Facebook, desigur după un eveniment: “Trebuie să-mi modific CV-ul. Meseria mi-o trec la hobby. Jurnalismul a ajuns o nebunie a unora pe care nu o mai plăteşte nimeni. Se practică gratis”. Like-urile de solidaritate au curs, iar comentariile la fel. Să sperăm că nu va fi concediată pentru tupeul de a dezvălui involuntar o informaţie, pentru că după povestea ei am verificat la sursele mele ce se întâmplă: iar au întârziat salariile la ziar. Nimic nefiresc în zilele noastre. Anul ăsta, jurnaliştii de la Adevărul şi Realitatea tv au cunoscut cel mai bine cum e să nu ai bani nici pentru mijloacele de transport în comun pentru a ajunge la…birou, adica la muncă. Pentru ei lefurile (şi ele mici) au întârziat cu lunile. Dar să vedem partea bună a lucrurilor: banii au întârziat, dar totuşi au intrat. Mai grav e când angajatorul îţi spune adio şi n-am cuvinte, aşa cum puncta Adrian Halpert despre o familie de jurnalişti ajunsă pe culmile disperării. Una dintre multele, de altfel.

Care sunt soluţiile? “Şi eu am ajuns să fac fac acelaşi lucru….Jurnalismul a devenit un hobby şi-l fac pentru că nu pot să respir fără el. După 22 de ani de presă, a trebuit să renunt! Asta e!”, a comentat Loreta Popa, care pe lângă meseria de gazetar, este şi autor de carte. Renunţarea pare cea mai la îndemână soluţie. Mai ales acum când cei angajaţi nu doar îşi aşteaptă salariile, ci sunt forţaţi să semneze tot felul de acte abuzive, gen nu mai poţi publica în altă parte pentru rotunjirea veniturilor şi renunţarea la drepturile de autor asupra operei pe o perioadă între 25 şi 50 de ani, cazurile Trustului Pro şi Jurnalul Naţional. Mai mult, carnetul de muncă e istorie, iar angajatorul îl poate concedia fără niciun salariu compensatoriu pe gazetar dacă i se pare că privirea nu-i mai este umilă. Pentru că aici s-a ajun