Allianz-Ţiriac Asigurări a înregistrat, în primele nouă luni ale acestui an, venituri totale din activitatea de asigurări generale şi de viaţă de 672,6 milioane de lei, cu 1 milion de lei mai mult comparativ cu subscrierile realizate în aceeaşi perioadă din anul anterior, arată un comunicat de presă.
Profitul operaţional, calculat în conformitate cu Standardele Internaţionale de Contabilitate (IFRS), s-a situat la 9,9 milioane de lei, evidenţiind o creştere de 4 milioane de lei faţă de rezultatul operaţional (5,9 mil. lei) obţinut în perioada ianuarie-septembrie 2011.
Remi Vrignaud, CEO Allianz-Ţiriac Asigurări, a declarat: "Rezultatele înregistrate în trimestrul al treilea reflectă abordarea conservatoare, prudentă pe care Allianz-Ţiriac continuă să mizeze. Reuşim astfel să ne menţinem într-o poziţie competitivă, în măsură să confere stabilitate afacerilor pe care le derulăm. Ne bucurăm să constatăm că, pentru un număr tot mai mare dintre clienţii şi partenerii noştri, siguranţa şi calitatea serviciilor devine un factor determinant în alegerea furnizorului de produse de protecţie şi planificare financiară."
Veniturile de retail ale companiei au înregistrat o creştere de circa 14 procente, dinamica fiind susţinută atât de atragerea de noi clienţi persoane fizice, cât şi de creşterea numărului de persoane care deţin două sau mai multe poliţe de asigurare emise de Allianz-Ţiriac.
De cealaltă parte, pe segmentul persoanelor juridice, stabilitatea afacerilor este evidenţiată mai ales de nivelul ridicat de fidelitate al clienţilor. Rata de reînnoire a contractelor de asigurare depăşeşte 80% în cazul poliţelor de asigurări generale, în timp ce în ceea ce priveşte produsele de asigurări de viaţă de grup, rata de retenţie a clienţilor se situează în jurul unui procent de 60%.
În perioada ianuarie-septembrie anul curent, circa 60% din venituri