Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Google, Apple şi alte companii de Internet ar putea simţi în curând lungul braţ al fiscului francez. Cum vrea să strângă Franţa 500 de milioane de euro anual

Publicat in Gandul, marți 27 noiembrie 2012 ·

Google, Apple şi alţi operatori de Internet ar putea simţi în curând lungul braţ al fiscului francez, guvernul de la Paris intenţionând ca anul viitor să schimbe legislaţia astfel încât companiile online care obţin venituri în Franţa să nu mai poată să plătească impozite în ţări cu taxe mai mici.

Impozitarea sectorului digital la nivelul celorlalte industrii ar putea genera statului francez venituri anuale de peste 500 de milioane de euro, contribuind la reducerea deficitului bugetar, a declarat Philippe Marini, şef al comisiei pentru finanţe din Senat, transmite Bloomberg.

Ţări din întreaga Europă caută soluţii pentru colectarea mai eficientă a taxelor de la companii care până acum au scăpat de o analiză mai atentă.

"Aceste venituri pierdute au atras atenţia, în special în această perioadă în care ţările europene trebuie să îşi echilibreze finanţele", a declarat Marini la sfârşitul lunii trecute.

Politicienii francezi, ca şi alţi omologi europeni, au intensificat eforturile de taxare a giganţilor din domeniul Internetului, care evită să plătească impozite şi TVA de ordinul sutelor de milioane de euro folosindu-se de lacunele legislative şi diferenţele dintre sistemele fiscale.

Guvernele europene susţin că legislaţiile fiscale existente au dat companiilor multinaţionale un spaţiu prea mare de manevră şi ar trebui modificate.

Marea Britanie şi Germania au cerut în această lună statelor din G20 să adopte noi reguli fiscale.

"Libertatea Internetului nu înseamnă libertate pentru orice. Regulile fiscale trebuie să se aplice şi acestei industrii", a arătat Najat Vallaud-Belkacem, purtător de cuvânt al guvernului francez.

În Marea Britanie, parlamentarii au acuzat în această lună Google, Amazonb şi Starbucks că se folosesc de metode complicate de contabilitate pentru a reduce taxele plătite.

Google, Apple, Amazon ş

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 7 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 9 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Informări publice - 24 septembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 51 minute
Conform Legii 50/1991, art. 7, al. 23^3, se anunţă public Autorizaţia de Construire nr. 444 din 30.10.2023 pentru Proiectul „Construire magazin de mobile cu spaţii de depozitare, platforme betonate şi parcaje, amplasare totem şi steaguri, amenajare

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 8 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 11 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 12 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Marcel Boloş: Nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv. E nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal

News.ro acum 11 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat luni că nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv, el arătând că este nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal. ”Nu s-a pus prob

CJ Galaţi: Familiile afectate de inundaţii vor primi câte un voucher de 15.000 de lei pentru achiziţionarea de electrocasnice/ Ajutorul va fi aprobat miercuri de Guvern

News.ro acum 8 ore
Consiliul Judeţean Galaţi anunţă că familiile afectate de inundaţii vor primi, ca ajutor de la Guvern, câte un voucher în valoare de 15.000 de lei pentru a-şi cumpăra aparate electrocasnice. Executivul va aproba acest ajutor în şedinţa de miercuri.

Vremea

București
acum

17°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

15°
mar.

15°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

mar.

9°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°