La drept vorbind ce-i campania electorală? O înşiruire nesfârşită de promisiuni deşarte aruncate în ochii alegătorilor. Alegătorul le consumă pe toate ca pe o untură de peşte apoi stă şi cugetă: oare de ce sunt ăştia aşa darnici cu mine? Fiindcă să observaţi un lucru: toţi candidaţii vorbesc la pertu cu alegătorul. Nu au pic de diplomaţie în ei. „Lupt pentru tine”. „Tu decizi viitorul României”. Şi din afişele electorale te mai arată şi cu degetul, ca să conştientizezi că, dacă nu votezi aşa cum trebuie, vai de mama ta, cum ai votat aşa o să trăieşti.
Prin multitudinea de promisiuni electorale, unele aberante, altele neinteresante, iar cele mai multe plictisitoare de câte ori le-am auzit de peste 20 de ani încoace, una singură mi-a trezit interesul. Dintr-un un panou mare cât o masă de biliard un domn candidat, tinerel şi lipsit de experienţa păcălirii electoratului, iese şi spune: „Eu vă promit respect”. Era sincer. Neavând altceva de dat, că n-a apucat încă să prindă cheag în politică, el a promis singurul lucru pe care l-ar putea oferi fără teama că nu şi-ar putea onora promisiunea. Cu toate că la auzul acestui slogan, conu Rică, profesorul meu de istorie, ar fi spus: „Cu respect să trăieşti tu, băi ţâcă, mie-mi trebuie o pâine, o bucată de salam ceva”.
Nu ştiu cum se face, dar din tot ceea ce promit candidaţii noştri nu se materializează nimic. De aceea mai bine le promiţi cetăţenilor chestiuni mai puţin palpabile, dar pentru care nu-ţi poate reproşa nimeni că nu le-ai respectat. Dacă-i promiţi omului un trai mai bun, nu are nimeni cu ce să te conteste ulterior că nu ţi-ai îndeplinit promisiunea. De când cu inflaţia asta galopantă îţi poate demonstra chiar şi cu cât ţi-a crescut salariul sau pensia. În schimb dacă-i promiţi omului 20 de mii de euro, aici se schimbă situaţia, că omul aşteaptă să se materializeze.
Când, însă, nu poţi promite n
