La mijlocul campaniei electorale, mai puțin de jumătate dintre alegători știu cine candidează pentru funcția de deputat în colegiul de care aparțin și puțin peste o treime știu cine sunt candidații pentru Senat, arată un sondaj al Institutului Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES) Cluj. În plus, peste jumătate dintre români nu au urmărit, până în acest moment, campania electorală a candidaților din colegiul lor.
Datele din cel mai recent sondaj realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie - IRES arată că, la jumătatea perioadei de campanie electorale pentru alegerile parlamentare, există un număr mare de cetățeni indeciși cu privire la votul pe care îl vor acorda în 9 decembrie. 4 din 10 români sunt însă nehotărâți în privința acestui aspect, 37% spun că știu sigur pe cine ar vota, 19% declară că au o idee în această privință, dar nu este definitivă, iar 5 % susțin că nu vor merge la vot.
În pofida gradului ridicat de nehotărâre, 44% dintre respondenți susțin că această campanie nu îi va determina să își schimbe opțiunea de vot.
Pentru cei mai mulți, opțiunile de vot rămân aceleași ca și în 2008, dar gradul mare de indecizie persistă:
28% dintre respondenți spun că vor vota, la alegerile din decembrie, cu același candidat pentru funcția de deputat ca și la alegerile precedente, dar 25% nu știu pentru moment cum vor proceda.
25% dintre cei chestionați nu-și schimnă opțiunea față de 2008 în cewa ce privește votul pentru senatorul care îi va reprezenta, iar 24% nu știu cum vor proceda.
Criteriile cele mai importante, indicate spontan de respondenți, în procesul de alegere a candidatului:
- corectitudinea/cinstea sa (19%),
- partidul din care acesta face parte (10%),
- activitatea anterioară (8%) și de promisiunile pe care acesta le face (7%)
Necunoscuții din Parlament:
- aproape jumătate